Decizia CCR nr. 760/2014Paragraful 33

23. Analizând prima critică de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în forma sa iniţială, în vigoare de la 1 martie 2003, reglementa la cap. VII (art. 87-100) din titlul II ("Contractul individual de muncă") munca prin agent de muncă temporară, ca fiind munca prestată de un salariat temporar care, din dispoziţia agentului de muncă temporară, prestează munca în favoarea unui utilizator. Art. 95 alin. (2) prevedea că "Salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune nu poate fi inferior celui pe care îl primeşte salariatul utilizatorului, care prestează aceeaşi muncă sau una similară cu cea a salariatului temporar." Prin Legea nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii [în urma căreia a fost republicată Legea nr. 53/2003 - Codul muncii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011 (Codul muncii)], art. 95 alin. (2) a fost modificat, cu următorul cuprins: "Salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune se stabileşte prin negociere directă cu agentul de muncă temporară şi nu poate fi mai mic decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată." Curtea Constituţională a fost sesizată în cadrul controlului de neconstituţionalitate a priori asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii (devenită Legea nr. 40/2011), pronunţând Decizia nr. 383 din 23 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011, prin care a respins critica referitoare la modificarea art. 95 alin. (2) din Codul muncii.