Decizia CCR nr. 760/2014Paragraful 39
Paragraful 39
29. Curtea observă că, în realitate, ceea ce se critică este faptul că această distincţie ar avea relevanţă - sub aspectul stabilirii bazei de calcul al impozitelor şi contribuţiilor datorate de agentul de muncă temporară - în cazul în care utilizatorul îşi desfăşoară activitatea în alt stat membru al Uniunii Europene, caz în care, în practică, s-a interpretat că sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la detaşare, inclusiv cea privind acordarea indemnizaţiei de detaşare. Autorii obiecţiei critică interpretarea conform căreia agenţii de muncă temporară ar fi obligaţi să plătească salariul la nivelul din întreprinderea utilizatoare din afara ţării, la care se adaugă cotizaţiile şi impozitele aferente şi suplimentar indemnizaţia de detaşare, ceea ce ar avea un impact social negativ. Cu privire la această critică, Curtea reţine, pe de-o parte, că, potrivit art. 160 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază (ca parte fixă), precum şi indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri (ca parte variabilă). Pe de altă parte, această critică vizează interpretarea legislaţiei române şi europene şi aplicarea acestora în situaţia în care utilizatorul desfăşoară activitatea în alt stat membru al Uniunii Europene, mai exact interpretarea şi aplicarea Legii nr. 344/2006 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale şi a Directivei 96/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii. Or, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, aceasta nu are atribuţia de a interpreta normele europene pentru a clarifica sau stabili conţinutul acestora, întrucât această atribuţie revine Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Aceste aspecte reprezintă chestiuni de aplicare şi interpretare a legii, care nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, neţinând de constituţionalitatea textului criticat care instituie egalitatea de tratament referitoare la salariu între lucrătorii temporari şi lucrătorii utilizatorului.
Sursa oficială ↗