Decizia CCR nr. 727/2014Paragraful 23

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată, referitor la cesiunea de creanţă, că aceasta reprezintă o convenţie prin care un creditor, denumit cedent, transmite creanţa sa unei alte persoane, denumite cesionar. Cu anumite excepţii, prevăzute expres de lege, orice creanţă poate forma obiectul unei cesiuni. Pentru validitatea cesiunii de creanţă nu este necesar consimţământul debitorului cedat, el fiind terţ faţă de convenţia dintre cedent şi cesionar. Pentru ca cesiunea să fie opozabilă terţilor - inclusiv debitorului cedat, este necesară notificarea ori acceptarea cesiunii de către debitorul cedat (art. 1393 din Codul civil din 1864). Prin notificarea făcută de cedent sau cesionar debitorului cedat i se face cunoscut acestuia faptul schimbării creditorului. Acceptarea din partea debitorului cedat are semnificaţia faptului că acesta a luat cunoştinţă despre cesiune, adică despre schimbarea creditorului său iniţial, iar acceptarea trebuie să fie făcută în formă autentică, spre a fi opozabilă tuturor categoriilor de terţi.