Decizia CCR nr. 402/2022Punctul 13

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.09.2022 · dosar 12.411/233/2017
Punctul 13
13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, astfel cum a statuat prin Decizia nr. 66 din 24 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 27 mai 2022, paragraful 12, cesiunea de creanță reprezintă o convenție prin care un creditor, denumit cedent, transmite creanța sa unei alte persoane, denumită cesionar, iar pentru validitatea cesiunii de creanță nu este necesar consimțământul debitorului cedat, el fiind terț față de convenția dintre cedent și cesionar. Pentru ca cesiunea să fie opozabilă terților - inclusiv debitorului cedat - este necesară notificarea ori acceptarea cesiunii de către debitorul cedat. Prin notificarea făcută de cedent sau cesionar debitorului cedat, acestuia i se face cunoscut faptul schimbării creditorului. Acceptarea din partea debitorului cedat are semnificația faptului că acesta a luat cunoștință despre cesiune, adică despre schimbarea creditorului său inițial, iar acceptarea trebuie să fie făcută în formă autentică, spre a fi opozabilă tuturor categoriilor de terți. ...
Sursa oficială ↗