Decizia CCR nr. 745/2014Paragraful 10

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 11 alin. (1) , (3) şi (5) din Legea nr. 255/2013 încalcă egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei, precum şi condiţiile şi limitele privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât înlătură calea ordinară de atac a recursului, astfel cum era reglementată prin art. 385^1 şi următoarele din vechiul Cod de procedură penală, noul Cod prevăzând o singură cale ordinară de atac, cea a apelului, şi trei căi extraordinare de atac, contestaţia în anulare, recursul în casaţie şi revizuirea. Consideră că soluţia adoptată de legiuitor prin dispoziţiile de lege criticate nu este echitabilă şi conformă cu principiul previzibilităţii legii penale, deoarece, în speţă, ar trebui să fie incidentă, în materia căilor de atac, legea în vigoare la data soluţionării apelului. Arată că recursul declarat la 31 ianuarie 2014 a fost, în mod greşit, considerat, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 255/2013, ca fiind un recurs în casaţie, şi nu un recurs ca şi cale ordinară de atac - prevăzută de art. 385^1 din Codul de procedură penală din 1968 -, care era suspensiv de executare, conform art. 385^5 din Codul de procedură penală din 1968.