Decizia CCR nr. 745/2014Paragraful 13

9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 11 alin. (1) , (3) şi (5) din Legea nr. 255/2013 sunt constituţionale. Cu privire la pretinsa încălcare a accesului liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, arată că situaţia prezentată de autorul excepţiei nu poate fi echivalată cu transformarea recursului în casaţie într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele, cum este apelul. Potrivit art. 433 din Codul de procedură penală, "Recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile". Recursul în casaţie are caracterul de jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate - definite lato sensu ca încălcări ale legii - ducând la o judecată ce nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra legalităţii hotărârii anterior pronunţate, legalitate care va fi validată doar ca urmare a aprecierii probelor deja existente la dosar. Mai mult decât atât, recursul în casaţie, ca şi cale de atac, implică eo ipso posibilitatea de a repara ilegalităţile strecurate în apel, neavând drept consecinţă rezolvarea unei cauze penale. Cu alte cuvinte, cazurile în care se poate exercita recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea hotărârii, şi nu chestiuni de fapt. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor. În acest context, consideră că instituirea unor reguli speciale, în ceea ce priveşte deciziile pronunţate în apel şi cererile de recurs (supuse căii extraordinare de atac a recursului în casaţie/considerate recurs în casaţie), nu este contrară principiului nediscriminării consacrat de art. 16 din Constituţie, atât timp cât acestea asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. În speţă, normele legale criticate se aplică deciziilor pronunţate în apel înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi, precum şi cererilor de recurs formulate împotriva deciziilor prevăzute mai sus, depuse anterior intrării în vigoare a legii noi, care, potrivit textului legal criticat, se vor considera cereri de recurs în casaţie. Faţă de cele prezentate mai sus, apreciază că dispoziţiile criticate nu conţin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalităţii în drepturi înscrise în art. 4 din Constituţie. Pe de altă parte, aşa cum a mai statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 460/2004, instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului. Faţă de cele de mai sus, consideră că prevederile legale criticate nu aduc atingere art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţie, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.