DECIZIE 3982/2023Punctul 6

6. Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Reclamantul a susținut examenul de abilitare la Școala doctorală a Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT) în data de 28.03.2019. După 13 luni de la data susținerii tezei, comisia de abilitare formată din trei profesori universitari abilitați doctoral în domeniul Drept comercial, în care reclamantul a cerut abilitarea, au întocmit raportul de evaluare, cu propunerea de acordare a atestatului de abilitare (care ar conferi reclamantului vocația de a conduce doctorate). În conformitate cu procedura de abilitare doctorală, reglementată de Metodologia privind organizarea și desfășurarea procesului de obținere a atestatului de abilitare, aprobată prin OMEC nr. 5.229/2020, dosarul de abilitare, conținând și raportul de evaluare al comisiei de abilitare, a fost trimis Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) în vederea validării. Primind dosarul de abilitare, președintele comisiei de specialitate CNATDCU - științe juridice a desemnat 3 (trei) evaluatori care să îl analizeze potrivit art. 24 alin. (1) din Metodologia privind organizarea și desfășurarea procesului de obținere a atestatului de abilitare, aprobată prin OMEC nr. 5.229/2020. Două dintre referatele individuale de evaluare au fost întocmite în data de 10.12.2020, iar al treilea în data de 14.12.2020. În baza acestora, președintele comisiei de specialitate CNATDCU - științe juridice a întocmit, potrivit art. 24 alin. (3) din aceeași metodologie, Referatul sintetic din 12.12.2020, cu propunerea de neacordare a atestatului de abilitare. Referatul sintetic cu propunerea de neacordare a fost aprobat de comisia - științe juridice, a cărei rezoluție a fost însușită de consiliul general al CNATDCU, care a emis, în acest sens, Decizia din 16.12.2020. Înalta Curte apreciază că intimatul-reclamant are în continuare interes în susținerea cererii de chemare în judecată, deoarece anexa nr. 24, pct. 2 („Standarde minimale“), criteriul C1 („Performanță de fond“), liniuțele a doua și a treia sunt aplicabile atât procedurii de abilitare doctorală, cât și procedurii de concurs pentru gradul de profesor universitar/cercetător științific gradul I, astfel încât intimatul-reclamant urmărește înlăturarea aplicării acestora inclusiv în procedura de concurs pentru gradul de profesor universitar/ cercetător științific gradul I. În privința soluției date cererii de suspendare de către prima instanță, recurentul-pârât a invocat cazurile de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din Codul de procedură civilă. Referitor la cazul de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, recurentul-pârât a arătat că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de suspendare a art. 10 lit. a) din Metodologia privind organizarea și desfășurarea procesului de obținere a atestatului de abilitare, aprobată prin OMEC nr. 5.229/2020, în ceea ce privește pretinsa îndeplinire a condiției cazului bine justificat, precum și argumentele pentru care a înlăturat susținerile pârâtei referitoare la condiția privind paguba iminentă. Contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care prima instanță a dispus suspendarea executării art. 10 lit. a) din Metodologia privind organizarea și desfășurarea procesului de obținere a atestatului de abilitare, aprobată prin OMEC nr. 5.229/2020, atât în privința condiției existenței cazului bine justificat, precum și a celei referitoare la paguba iminentă, respectând cerințele impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Astfel, în privința existenței unui caz bine justificat, prima instanță a arătat că acesta rezultă, în mod evident, din faptul stabilirii emiterii nelegale a art. 10 lit. a) din Metodologia privind organizarea și desfășurarea procesului de obținere a atestatului de abilitare, aprobată prin OMEC nr. 5.229/2020, ca urmare a lipsei vădite de precizie și claritate, întrucât nu indică cealaltă persoană sau celelalte persoane cu privire la care nu trebuie să existe relația de rudenie sau de afin (a persoanei implicate în procedura de evaluare). Iar în privința condiției pagubei iminente, prima instanță a arătat că aceasta rezultă, fără echivoc, pe de parte, din raportarea la remunerația pe care reclamantul o pierde ca urmare a faptului că nu i se permite să conducă doctorate, conducere care presupune, de plano, deținerea atestatului de abilitare, iar, pe de altă parte, din raportarea la remunerația pe care reclamantul o pierde ca urmare a faptului că nu poate obține gradul de profesor universitar. Referitor la cazul de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, recurentul-pârât a arătat că hotărârea instanței de fond referitoare la admiterea cererii de suspendare este nelegală, interpretându-se greșit dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. În primul rând, dispozițiile atacate sunt cele cuprinse în anexa nr. 24, pct. 2 („Standarde minimale“), criteriul C1 („Performanță de fond“), liniuțele a doua [„o comunicare într-o limbă străină de largă circulație internațională, susținută la congrese/conferințe organizate de o societate științifică internațională din specializarea candidatului și publicată în volumul ori pe situl congresului/în revista societății/în secțiunea specială a unei reviste internaționale de prestigiu (numai comunicări acceptate ca urmare a selecției operate/invitației adresate de un comitet științific și susținută efectiv, nu în regim de poster)“] și a treia („Director/Responsabil al unui grant de cercetare sau contract direct de cercetare. Rute alternative 1. membru în echipele a două granturi de cercetare sau contracte directe de cercetare. 2. participarea în calitate de expert la comisiile pentru elaborarea proiectelor unor acte normative și în cadrul comisiilor, agențiilor, comitetelor sau grupurilor de lucru ale organizațiilor sau asociațiilor profesionale internaționale“). Înalta Curte consideră că este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat în privința dispozițiilor menționate anterior, deoarece există o îndoială serioasă în privința legalității acestora determinată de lipsa de claritate și precizie a acestora. Astfel, nu sunt definiți termenii de „societate științifică“ și „societate internațională“. Este adevărat că standardele minime sunt stabilite pentru a reliefa implicarea candidatului în activitatea științifică din domeniul de competență, interesul pentru dezvoltarea profesională, contribuția la cercetarea științifică, dar pentru ca acestea să fie clare și previzibile, astfel încât orice candidat să poată verifica dacă le îndeplinește și să fie înlăturat orice subiectivism în aprecierea îndeplinirii lor, era necesară definirea acestora, cu atât mai mult cu cât termenii de „societate științifică“ și „societate internațională“ nu au un sens îndeobște cunoscut și de notorietate. Dovadă în acest sens sunt răspunsurile primite de prima instanță de la recurentul-pârât, CNATDCU și școlile doctorale din cadrul facultăților de drept ale Universității din București, Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași și Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu, care nu au indicat niciun exemplu de societate de științe juridice, națională sau internațională, în domeniul dreptului comercial. De asemenea, este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat în privința dispozițiilor art. 10 lit. a) din Metodologia privind organizarea și desfășurarea procesului de obținere a atestatului de abilitare, aprobată prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 5.229/2020, deoarece există o îndoială serioasă în privința legalității acestora determinată de lipsa de claritate și precizie a acestora, de vreme ce nu se indică cealaltă persoană sau celelalte persoane cu privire la care nu trebuie să existe relația de rudenie sau de afin a persoanei implicate în procedura de evaluare. Recurentul-pârât a arătat că dispozițiile menționate sunt clare și previzibile, deoarece acestea reglementează conflictul de interese al persoanei implicate în procedura de evaluare, în situația existenței unui interes personal, astfel încât este clar că această situație se stabilește prin raportare la persoana evaluată. Mai mult, norma urmează a fi citită și înțeleasă în ansamblul său, iar la lit. b) a articolului în discuție se menționează în mod clar că situația conflictului de interese se stabilește prin raportare la persoana evaluată. Aceste afirmații sunt neîntemeiate, deoarece nu se poate subînțelege că situația de conflict de interese se stabilește prin raportare la persoana evaluată, ci era necesară o prevedere expresă în acest sens, așa cum există la lit. b) din același articol. În al doilea rând, nu se poate trage concluzia că referirea la persoana evaluată de la lit. b) este aplicabilă și în privința lit. a) , deoarece acestea reglementează situații diferite de conflict de interese, nefiind clară voința emitentului ordinului de a se referi la persoana evaluată, în ambele litere ale articolului. Dimpotrivă, diferența de reglementare constând în faptul că la lit. a) nu este menționată persoana evaluată, iar la lit. b) aceasta este indicată expres naște o îndoială că lit. a) se referă la persoana evaluată. Înalta Curte apreciază că este îndeplinită și condiția prevenirii unei pagube iminente în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, deoarece suspendarea executării anexei nr. 24, pct. 2 („Standarde minimale“), criteriul C1 („Performanță de fond“), liniuțele a doua și a treia, din Ordinul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 6.129/2016 și a art. 10 lit. a) din Metodologia privind organizarea și desfășurarea procesului de obținere a atestatului de abilitare, aprobată prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 5.229/2020 și prevăzută în anexa nr. 1 la acest ordin, previne prejudiciul material și viitor pe care l-ar suferi intimatul-reclamant, constând, pe de o parte, în remunerația pe care acesta o pierde ca urmare a faptului că nu i se permite să conducă doctorate, conducere care presupune deținerea atestatului de abilitare, iar, pe de altă parte, în remunerația pe care acesta o pierde ca urmare a faptului că nu poate obține gradul de profesor universitar. Este adevărat că atestatul de abilitare nu este suficient pentru a deveni conducător de doctorat sau profesor universitar, dar lipsa acestuia face imposibilă afilierea la o școală doctorală sau la depunerea candidaturii pentru un post de profesor universitar și împiedică astfel obținerea remunerației aferente acestora. Din aceste motive, în baza art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8, precum și art. 496 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Educației împotriva Sentinței nr. 1.028 din 29 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în ce privește soluția dată cererii de suspendare. În privința recursului declarat împotriva aceleași sentințe, referitor la soluția dată cererii de anulare, recurentul-pârât Ministerul Educației a invocat cazul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. Cu privire la dispozițiile cuprinse în anexa nr. 24, pct. 2 („Standarde minimale“), criteriul C1 („Performanță de fond“), liniuțele a doua și a treia, Înalta Curte apreciază că acestea sunt lipsite de claritate și precizie, deoarece nu sunt definiți termenii de „societate științifică“ și „societate internațională“. Este adevărat că standardele minime sunt stabilite pentru a reliefa implicarea candidatului în activitatea științifică din domeniul de competență, interesul pentru dezvoltarea profesională, contribuția la cercetarea științifică, dar pentru ca acestea să fie clare și previzibile, astfel încât orice candidat să poată verifica dacă le îndeplinește și să fie înlăturat orice subiectivism în aprecierea îndeplinirii lor, era necesară definirea acestora, cu atât mai mult cu cât termenii de „societate științifică“ și „societate internațională“ nu au un sens de notorietate. Dovadă în acest sens sunt răspunsurile primite de prima instanță de la recurentul-pârât, CNATDCU și școlile doctorale din cadrul facultăților de drept ale Universității din București, Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași și Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu, care nu au indicat niciun exemplu de societate de științe juridice, națională sau internațională, în domeniul dreptului comercial. În privința criteriului referitor la „Director/Responsabil al unui grant de cercetare sau contract direct de cercetare“, Înalta Curte consideră neîntemeiată critica recurentului-pârât. Prima instanță a considerat că maniera de reglementare a contractelor de cercetare a reprezentat în cazul dosarului de abilitare al intimatului-reclamant un motiv de interpretare subiectivă, deoarece proiectul internațional de cercetare realizat în cadrul Center for International Legal Studies (CILS), Salzburg, Austria, depus de către reclamant la dosarul de abilitare, apreciază că nu este un proiect de cercetare, câtă vreme adeverința anexată indică participarea la un volum colectiv, iar nu un proiect propriu-zis de cercetare, după ce anterior comisia de abilitare constituită la nivelul Școlii doctorale de la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara a apreciat că este un proiect de cercetare. Așadar, nu caracterul greu accesibil pentru mulți candidați al acestui criteriu a fost avut în vedere de prima instanță, așa cum afirmă recurentul-pârât. În privința dispozițiilor art. 10 lit. a) din Metodologia privind organizarea și desfășurarea procesului de obținere a atestatului de abilitare, aprobată prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 5.229/2020, Înalta Curte apreciază, asemenea primei instanțe, că acestea sunt lipsite de claritate și precizie, deoarece nu se indică cealaltă persoană sau celelalte persoane cu privire la care nu trebuie să existe relația de rudenie sau de afin a persoanei implicate în procedura de evaluare. Recurentul-pârât a arătat că dispozițiile menționate sunt clare și previzibile, deoarece acestea reglementează conflictul de interese al persoanei implicate în procedura de evaluare, în situația existenței unui interes personal, astfel încât este clar că această situație se stabilește prin raportare la persoana evaluată. Mai mult, norma urmează a fi citită și înțeleasă în ansamblul său, iar la lit. b) a articolului în discuție se menționează în mod clar că situația conflictului de interese se stabilește prin raportare la persoana evaluată. Aceste afirmații sunt neîntemeiate, deoarece nu se poate subînțelege că situația de conflict de interese se stabilește prin raportare la persoana evaluată, ci era necesară o prevedere expresă în acest sens, așa cum există la lit. b) din același articol. În al doilea rând, nu se poate trage concluzia că referirea la persoana evaluată de la lit. b) este aplicabilă și în privința lit. a) , deoarece acestea reglementează situații diferite de conflict de interese, nefiind clară voința emitentului ordinului de a se referi la persoana evaluată, în ambele litere ale articolului. Dimpotrivă, diferența de reglementare constând în faptul că la lit. a) nu este menționată persoana evaluată, iar la lit. b) aceasta este indicată expres naște o îndoială că lit. a) se referă la persoana evaluată. Nu este întemeiată nici critica adusă de recurentul-pârât sentinței recurate cu privire la neîncălcarea dreptului intimatului-reclamant la un proces echitabil cu ocazia procedurii de evaluare, desfășurată la CNATDCU, câtă vreme prin sentința recurată nu s-a reținut că s-ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil. De asemenea, este adevărat că rapoartele de evaluare ale membrilor CNATDCU implică aprecieri de ordin științific, dar acestea trebuie făcute în baza unor standarde minime clare și previzibile, accesibile oricărui candidat. Instanța de judecată este competentă să evalueze claritatea și previzibilitatea actelor normative ce reglementează standardele minime, competență izvorâtă din legislația națională și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Facini Dori c. Recre, 1994, și Foto-Frost c. Hauptzollant Lübeck. Ost, 1987). Din aceste motive, în baza art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 496 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Educației împotriva Sentinței nr. 1.028 din 29 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în ce privește soluția dată cererii de anulare. În temeiul art. 23 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va dispune publicarea, în Monitorul Oficial al României, a hotărârii recurate, aceasta fiind o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-au anulat în parte două acte administrative cu caracter normativ. ...