Decizia CCR nr. 724/2014Paragraful 53

42. Hotărârea-pilot Maria Atanasiu şi alţii împotriva României din 12 octombrie 2010 reprezintă instrumentul prin care instanţa europeană a indicat statului român liniile directoare şi principiile generale ce trebuie a fi respectate la elaborarea unei noi legislaţii în materia restituirilor, de natură să corecteze gravele deficienţe constatate prin hotărârile anterioare de condamnare a României. Prin urmare, Legea nr. 165/2013 trebuie să se încadreze în aceste linii directoare, sub aspectul respectării drepturilor protejate de Convenţie. În acest sens, Hotărârea-pilot face referire la marja de apreciere a statului cu privire la reconfigurarea şi restructurarea legislaţiei sale în domeniu şi la măsurile de ordin general pe care le pot lua statele, pornind de la faptul că art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie nu garantează un drept de a dobândi bunuri şi nu impune statelor contractante nicio restricţie cu privire la libertatea totală de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta în materia restituirii bunurilor şi de a alege condiţiile în care acceptă să restituie drepturile de proprietate ale persoanelor deposedate (paragrafele 162-177). Prin urmare, Curtea consideră că, prin invocarea în continuare a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului anterioare Hotărârii-pilot Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, s-ar ajunge în situaţia în care statul, mai exact legiuitorul român, să nu poată interveni deloc în corijarea unor situaţii de fapt/drept inechitabile care au produs sau care au determinat producerea problemelor sistemice/structurale. Or, ceea ce primează în mecanismul procedurii-pilot este remedierea problemelor structurale sau sistemice constatate în mod repetat, şi nu perpetuarea acestora. De aceea, în cuprinsul Hotărârii-pilot, instanţa de la Strasbourg, referindu-se la măsurile cu caracter general ce se impun faţă de problematica constatată (paragrafele 229-236), nu a făcut referire la cele reţinute la paragrafele 178-194, care vizează aplicarea în situaţia României a principiilor generale ce decurg din jurisprudenţa sa în materie, ci s-a raportat exclusiv la principiile generale ce decurg din jurisprudenţa sa în materie şi la modul de aplicare a acestora în contextul reformei politice şi economice, expuse la paragrafele 162-177.