Decizia ÎCCJ nr. 54/2023Punctul XI

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării 76. Prezenta sesizare pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile nu este admisibilă, în privința acesteia verificându-se doar parțial condițiile legale a căror întrunire cumulativă este impusă prin conținutul dispozițiilor art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă. ... 77. Se observă, astfel, că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a realizat de către Tribunalul Argeș, ce a fost învestit cu soluționarea, în ultimă instanță, a unui litigiu de fond funciar, acesta având a judeca în apel o contestație împotriva hotărârii comisiei județene de fond funciar de respingere a propunerii comisiei locale de constituire a dreptului de proprietate privată asupra unui teren (în suprafață de 1.294 mp) descris ca reprezentând curtea imobilului-construcție deținut de persoana juridică ce are calitatea de apelantă-reclamantă în proces și care a fost dobândit de aceasta prin vânzare-cumpărare de la succesorii în drepturi ai cumpărătorilor în baza Legii nr. 112/1995. ... 78. Litigiul cade sub incidența dispozițiilor procedurale ale capitolului IV al Legii nr. 18/1991 și a celor din titlul XIII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 247/2005), hotărârea ce urmează să se pronunțe fiind una definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă și în raport cu prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare. ... 79. În sfârșit, tribunalul are competența de a judeca acest litigiu în ultimă instanță, potrivit art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, astfel că este îndeplinită condiția ca sesizarea de pronunțare a unei hotărâri prealabile să aibă loc în cursul judecății cauzei de către una din instanțele menționate în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, în speță, tribunalul care a fost legal învestit și care judecă pricina în ultimă instanță. ... 80. De asemenea, se verifică și condiția noutății, sesizarea instanței de trimitere fiind în legătură cu conținutul unei dispoziții legale recent intrate în vigoare, respectiv cea a art. 27 alin. (2^3) din Legea nr. 18/1991, în forma dată acesteia prin Legea nr. 263/2022, ce a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 21 iulie 2022. ... 81. Practica judiciară constituită în legătură cu acest text de lege este într-o fază incipientă, instanțele naționale furnizând, în majoritate, opinii teoretice, fiind prezentat un număr restrâns de hotărâri judecătorești prin care doar câteva instanțe (Tribunalul Prahova, Tribunalul București, Tribunalul Arad, Tribunalul Cluj și judecătoriile arondate acestora) au soluționat cauze prin aplicarea acestor dispoziții legale relative la cereri de constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor ce reprezintă curtea sau grădina imobilului-construcție dobândit în proprietate sub regimul Legii nr. 112/1995. Cu o singură excepție, jurisprudența prezentată ilustrează cazuri de soluționare a contestațiilor persoanelor fizice formulate împotriva hotărârilor comisiilor județene de fond funciar ce au respins ori invalidat cererile acestora de constituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale prin aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (2^3) din Legea nr. 18/1991, în forma dată textului prin Legea nr. 87/2020 pentru modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 sau prin Legea nr. 263/2022. Doar pricina soluționată de Tribunalul Cluj, menționată la paragraful 50 al acestei decizii, ilustrează un caz identic cu cel al instanței de trimitere, când persoana juridică subdobânditoare a imobilului-construcție aflat sub regimul Legii nr. 112/1995 a solicitat comisiei locale și celei județene de fond funciar constituirea dreptului de proprietate asupra terenului reprezentat de curtea imobilului (construcție) și a contestat în instanță actele emise de acestea. ... 82. Întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența de a soluționa astfel de cauze, se verifică și condiția de admisibilitate ca asupra chestiunii sesizate această instanță să nu fi statuat, notându-se că prin Decizia nr. 26 din 27 martie 2023 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a respins ca inadmisibilă o sesizare privind modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 27 alin. (2^3) din Legea nr. 18/1991, cu referire la modul de interpretare a cerinței de la lit. c) a acestui text legal. ... 83. De asemenea, în mod distinct se reține că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a fost învestită cu soluționarea unui recurs în interesul legii cu un atare obiect. ... 84. Rămâne să se analizeze și să se stabilească în continuare dacă sesizarea instanței de trimitere, astfel cum a fost formulată, respectă condițiile de admisibilitate de a se referi la o veritabilă problemă de drept și dacă ori măsura în care de lămurirea acesteia depinde soluționarea pe fond a cauzei ce a prilejuit sesizarea. ... 85. În ceea ce privește primul aspect, în mod constant în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a subliniat că, pentru a se putea vorbi de existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept supusă dezbaterii să fie una veritabilă, să prezinte o dificultate suficient de mare legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. ... 86. Cu alte cuvinte, chestiunea de drept trebuie să fie una reală și veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma de drept supusă discuției este îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă, în atari condiții, să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al practicii neunitare. ... 87. Așadar, nu orice chestiune de drept poate fi supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege, a caracterului lor dual și complex. În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza rolul instanței legal învestite, acela de a judeca în mod direct și efectiv procesul, rol consacrat constituțional. Instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea și aplicarea legii în scopul soluționării efective a cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competență exclusivă a instanței de judecată legal învestite cu soluționarea procesului. ... 88. Pe de altă parte, caracterul veritabil al chestiunii de drept trebuie să rezulte din încheierea de sesizare pronunțată de instanța de trimitere, întrucât completul de judecată învestit cu soluționarea pricinii este cel dintâi ținut să stabilească dacă există o problemă de interpretare în legătură cu textul de lege pe care îl aplică raportului juridic litigios, care să prezinte o dificultate sub aspectul lămuririi înțelesului și sensului aplicării sale, de natură să genereze riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practica judiciară. ... 89. Observând conținutul încheierii instanței de trimitere, se constată, în primul rând, că aceasta nu esențializează o anume problemă de drept în legătură cu norma legală ce face obiectul sesizării, ci, pretinzând o inadvertență în privința condițiilor de aplicare pe care aceasta le conține (cele privitoare la subiecții destinatari ai normei și la obiectul asupra căruia poartă), solicită Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțarea asupra mai multor teze care dau conținut articolului de lege menționat. Nu mai puțin însă se constată că întrebările regăsite în încheierea de sesizare sunt o reflecție fidelă a apărărilor formulate de reclamantă pe calea apelului, chiar dacă o parte a acestora combate aspecte neregăsite în dezlegările primei instanțe. ... 90. Astfel, cea dintâi întrebare solicită să se determine dacă prin sintagma din conținutul normei în discuție „sau cei care au dobândit aceste imobile prin acte translative de proprietate“ se poate înțelege orice subdobânditor al dreptului de proprietate asupra construcției, persoană fizică sau juridică. ... 91. Or, chestiunea sesizată nu poate fi considerată o problemă de drept reală și veritabilă, aptă să necesite cu pregnanță un răspuns pe calea hotărârii prealabile, în absența căruia să existe temerea unei interpretări divergente, fiind limpede pentru orice interpret al dreptului că, în absența oricărei circumstanțieri a legii, dobânditor de imobile prin acte translative de proprietate poate fi orice subiect de drept, așadar, în egală măsură, o persoană fizică sau o persoană juridică, termenul folosit de legiuitor fiind unul cuprinzător, sub acest aspect. ... 92. Nu se poate pretinde, în mod rezonabil, că norma legală cu un astfel de conținut este una neclară, lacunară, dificil de a-i fi deslușit înțelesul, întrucât ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. ... 93. În plus, de lămurirea acestei prime chestiuni sesizate nici nu depinde soluționarea pe fond a cauzei din apel. Aceasta întrucât, potrivit hotărârii de primă instanță, acțiunea reclamantei persoană juridică de contestare a hotărârii comisiei județene de fond funciar (ce invalidase cererea sa de constituire a dreptului de proprietate privată asupra terenului în suprafață de 1.294 mp, reprezentând curtea imobilului-construcție pe care reclamanta a dobândit-o de la succesorii în drepturi ai cumpărătorilor în baza Legii nr. 112/1995) a fost respinsă nu cu motivarea că cererea ar fi fost formulată de o persoană juridică ori de o entitate ce nu figurează între beneficiarii dreptului reglementat prin art. 27 alin. (2^3) din Legea nr. 18/1991, ci întrucât prima instanță a apreciat că „pentru ca reclamanta să poată fi îndreptățită la emiterea titlului de proprietate asupra terenului, trebuie ca acesta să fie teren aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, ori curții și grădinii din jurul acestora“, deoarece „o condiție pentru admisibilitatea cererii de constituire a dreptului de proprietate prin efectul art. 27 alin. (2^3) din Legea nr. 18/1991 este aceea ca imobilul solicitantului să fie o locuință, pentru ca, în consecință, terenul ce face obiectul cererii să reprezinte teren aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curții și grădinii din jurul acestora“. ... 94. Or, a apreciat prima instanță pe baza tuturor probelor administrate în cauză - din care a reținut că sediul societății reclamante se află la adresa imobilului și că administratorul societății nu locuiește în acesta, ci la o altă adresă - că, odată stabilit sediul societății, caracterul de sediu profesional al imobilului nu poate fi înlăturat prin alocarea unor destinații suplimentare aceleiași construcții. ... 95. Așadar, văzând argumentele reținute de prima instanță în soluționarea cauzei, apare ca fiind fără legătură cu fondul judecății din apel dezlegarea celei dintâi chestiuni sesizate, spre a se lămuri dacă în sintagma legii „cei care au dobândit aceste imobile prin acte translative de proprietate“ se cuprind atât persoanele fizice, cât și cele juridice. ... 96. În mod evident, cel mai plauzibil răspuns posibil nu este îndestulător instanței spre a înlătura concluzia judecătorului fondului asupra acțiunii, fiind necesare raționamente și evaluări suplimentare, cât timp respingerea pretențiilor reclamantei s-a fundamentat pe neîndeplinirea condițiilor legale impuse obiectului asupra căruia trebuie să poarte dreptul a cărui constituire se solicită. ... 97. Cea de-a doua întrebare solicită lămurirea condiției legale ca imobilul-construcție să aibă destinația de casă de locuit, regăsită în cuprinsul art. 27 alin. (2^3) lit. a) din Legea nr. 18/1991, respectiv dacă această condiție trebuie să se verifice la data formulării cererii de constituire a dreptului de proprietate asupra terenului sau la data edificării construcției ori a dobândirii proprietății acesteia în condițiile Legii nr. 112/1995. ... 98. Nici această întrebare nu răspunde exigenței de a viza o reală și serioasă problemă de drept care să necesite, prin caracterul său dificil, neclar ori controversat, intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție în scopul dezlegării sale uniforme. ... 99. Utilizarea repetată și cumulată de către legiuitor a mai multor elemente de referință ce converg spre aceeași noțiune în cuprinsul aceleiași norme - cum ar fi „terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești (...), precum și curții și grădinii din jurul acestora“, „proprietarii caselor de locuit, inclusiv cei care au cumpărat imobilul potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995“ - descrie univoc domeniul de reglementare al acesteia ca fiind cel al terenurilor aferente caselor de locuit și anexelor gospodărești ori curții și grădinii din jurul acestora. Adăugând acestui domeniu condiția distinctă pentru recunoașterea dreptului, aceea ca deținătorii sau moștenitorii imobilelor să figureze cu casa de locuit în registrele agricole sau registrele cadastrale, în cartea funciară ori în evidențele fiscale, se induce concluzia indubitabilă asupra caracterului actual al condiției ce privește terenul, descris în corelație necesară cu casa de locuit ori având destinația de locuință. ... 100. Nu poate fi pusă sub semnul îndoielii și nu necesită lămuriri, interpretări ori explicații suplimentare condiția legii, regăsită în mod clar în cuprinsul normei, ca terenurile să fie aferente casei de locuit și anexelor gospodărești ori curții și grădinii din jurul acestora, a cărei relativizare nu își are suportul într-o neclaritate ori confuzie generată de conținutul textului de lege, ci, cel mult, într-o tendință speculativă de valorificare a acestuia prin înlăturare. De altfel, nu există niciun argument care să își aibă suportul în vreo dispoziție a legii pentru a considera că cerința normei mai sus analizate ar trebui pusă în legătură cu vreunul din momentele de referință indicate în întrebarea instanței de trimitere. ... 101. Claritatea textului art. 27 alin. (2^3) din Legea nr. 18/1991, în forma dată acestuia prin Legea nr. 263/2022, sub aspectul sferei de cuprindere a destinatarilor normei, dar și al condițiilor impuse obiectului material al dreptului recunoscut, face posibil un răspuns adecvat chestiunii de drept subsumate celei de-a treia întrebări a instanței de sesizare. ... 102. Fiind un corolar al primelor două întrebări regăsite în încheierea instanței de trimitere, în privința cărora s-a reținut anterior lipsa caracterului veritabil, real ori controversat al problemelor de drept semnalate, cea de-a treia întrebare păstrează caracteristicile celor ce o precedă, rămânând la latitudinea instanței de a face aplicarea la cazul concret a dispozițiilor legale incidente și de a lămuri în ce condiții o societate justifică existența unor nevoi locative proprii (iar nu ale altor persoane cu care aceasta se află în raporturi de serviciu ori de altă natură) față de un imobil-construcție dat și în legătură cu care s-a născut interesul constituirii dreptului său de proprietate asupra terenului aferent acestuia. ... 103. Cele două condiții de aplicare a textului de lege în discuție - relative la subiectele dreptului și la obiectul material asupra căruia poartă acesta - sunt, neîndoielnic, cumulative, având a se determina numai în ce măsură, odată dobândită construcția ce a făcut obiectul Legii nr. 112/1995 prin acte translative de proprietate, de către o societate, aceasta își mai păstrează în continuare destinația de locuință, fiind de interes, sub acest aspect, valorificarea dispozițiilor art. 2 lit. a) din Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora noțiunea de locuință este definită ca fiind o construcție alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, care satisface nevoile de locuit ale unei persoane sau familii. De asemenea, în aceeași direcție se impune amintit că Legea nr. 112/1995 - sub al cărei regim juridic se află și imobilul din cauza dedusă judecății instanței de trimitere -, astfel cum îi spune titulatura, a fost o lege pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului, care a cuprins, între altele, dispoziții de favoare menite să rezolve problema locativă a chiriașilor care ocupau astfel de imobile, permițându-le cumpărarea locuințelor la prețuri sociale. ... 104. Desigur că soluționarea cauzei în lumina acestor dispoziții legale presupune un răspuns la cea de-a patra chestiune sesizată prin încheierea instanței de trimitere, care abordează inclusiv problema măsurii în care, prin dobândirea de către persoana juridică a unui imobil-construcție cu destinație locativă, se mai păstrează această caracteristică. ... 105. În acest punct însă încheierea de sesizare se remarcă prin vădita neclaritate a textului întrebării (neînțelegându-se care ar fi ipotezele de luat în discuție pentru aprecierea asupra schimbării ori, după caz, a păstrării destinației locative a construcției, respectiv cum se păstrează ori cum încetează scopul locativ al construcției proprietate a societății), prin omisiunea de a indica în interpretarea căror dispoziții legale să fie pronunțată hotărârea prealabilă ori care ar fi fost dificultățile întâmpinate de instanța de trimitere în a statua asupra acestui element al litigiului care, în esență, a fost susținut și argumentat în cauză cu împrejurări de fapt (afirmându-se că doar o încăpere a construcției ar fi fost alocată sediului persoanei juridice deținătoare a imobilului ori că este nerelevant analizei domiciliul administratorului societății la altă adresă). ... 106. În mod evident însă deslușirea acestui element nu ține de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale asupra cărora poartă sesizarea - art. 27 alin. (2^3) din Legea nr. 18/1991, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 263/2022 -, nefiind vorba despre un aspect reglementat de acestea, ci de valorificarea de către instanța învestită cu judecata litigiului a probelor și tuturor împrejurărilor relevante cauzei, apte să îi permită calificările necesare pentru a reține ori nu incidența dispozițiilor legale în soluționarea cererii de atribuire a dreptului de proprietate asupra terenului ce constituie curtea imobilului. ... 107. Reținând, pentru toate aceste motive, neconformitatea sesizării și reamintind că finalitatea demersului hotărârii prealabile este de a da dezlegări asupra problemelor veritabile și dificile de drept care necesită o rezolvare de principiu, în vederea prevenirii apariției unei practici judiciare neunitare în legătură cu acestea, acolo unde legea este neclară, îndoielnică, contradictorie ori lacunară, relevată ca atare într-un număr apreciabil de cauze cât să genereze în mod credibil perspective în direcția unei jurisprudențe divergente, se constată că aspectele anterior prezentate nu califică sesizarea de față ca fiind una care să întrunească condițiile de admisibilitate. Pe de o parte, tipologia cauzei și problemele posibil generate de aplicarea legii în cazul concret dedus judecății sunt rar întâlnite (există o singură hotărâre judecătorească pronunțată într-un caz similar), iar, pe de altă parte, aspectele vizate prin întrebările instanței de trimitere sunt fie clar reglementate, făcând posibilă o aplicare adecvată a legii, fie nu sunt reglementate la nivelul dispozițiilor legale asupra cărora poartă sesizarea, iar deslușirea lor ține de activitatea proprie instanței judecătorești, de interpretare și apreciere a probelor, de care aceasta este ținută în virtutea dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă. ... ...