Decizia CCR nr. 687/2014Paragraful 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.11.2014 · dosar 5.688/111/2013
Paragraful 20
15. Astfel, la fila 5 din Încheierea de sesizare se reţine că "în mod corect prima instanţă a statuat că cele două măsuri preventive dispuse în cauză liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune subzistă până la finalizarea procesului penal. [...] Nu se poate susţine că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 135/2010, efectele liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauţiune dispuse în cauze au încetat de drept, întrucât cazurile de încetare a măsurilor preventive sunt reglementate expres de art. 241 Cod procedură penală. Totodată, nu se poate afirma că am fi în prezenţa unei abrogări exprese a dispoziţiilor care reglementau liberarea provizorie atâta timp cât această instituţie juridică subzistă şi în noua reglementare, însă sub o altă denumire, respectiv control judiciar şi control judiciar pe cauţiune având un conţinut similar cu liberarea provizorie." În continuare, instanţa de judecată reţine că "întrucât liberarea provizorie a fost luată pe tot parcursul judecării cauzei la instanţa de fond, se apreciază că aceasta nu trebuia înlocuită cu alta prevăzută de Legea nr. 135/2010 decât în situaţia în care instanţa considera că măsura dispusă trebuie înlocuită cu alta sau chiar revocată ori aceasta a ajuns la sfârşitul dezbaterilor când prin dispozitiv trebuie să se facă referire la măsurile preventive dispuse în cauză." Pentru aceste considerente, instanţa a respins contestaţiile ca nefondate, apreciind că "nu există niciun temei legal pentru revocarea măsurilor preventive dispuse şi implicit restituirea cauţiunii depuse, atâta timp cât subzistă motivele care au dus la luarea acestora."
Sursa oficială ↗