Decizia ÎCCJ nr. 47/2023 (HP)Punctul V

V. Opinia specialiștilor consultați asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării 28. În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportate la cele ale art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia specialiștilor în drept penal asupra problemei supuse examinării. ... 29. Facultatea de Drept din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași a arătat că sesizarea Curții de Apel Constanța îndeplinește doar o parte din condițiile de admisibilitate stabilite de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv existența unui litigiu în ultimă instanță, asupra chestiunii de drept nu s-a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau a unui recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, însă aceasta, deși are legătură cu soluționarea pe fond a cauzei, nu reprezintă o veritabilă problemă de drept, întrucât dispozițiile art. 342 din Codul de procedură penală sunt clare și lipsite de echivoc și nu ridică dificultăți reale de interpretare care să fie de natură a naște o îndoială rezonabilă asupra conținutului lor, în condițiile în care obiectul procedurii în cameră preliminară îl constituie verificarea legalității sesizării instanței, a efectuării actelor de urmărire penală și a administrării probelor, motiv pentru care judecătorul de cameră preliminară nu poate, nici cu titlu incidental, să constate existența sau inexistența vreunuia dintre cazurile care lipsesc de obiect sau temei acțiunea penală fără să depășească limitele acestei faze procesuale. ... 30. În subsidiar, s-a arătat că, în cazul în care va fi apreciată ca admisibilă sesizarea, în procedura de cameră preliminară nu este permisă constatarea împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, întrucât stabilirea existenței vreunuia din cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală presupune în mod necesar aprecieri și asupra unor elemente ce țin de fondul cauzei, fapt ce este incompatibil cu stadiul procedurii. Suplimentar, s-a precizat că trimiterea instanței de sesizare la dispozițiile art. 336-341 din Codul de procedură penală care reglementează procedura de soluționare a plângerii formulate împotriva ordonanței de clasare emise de procuror nu poate fi primită, în condițiile în care judecătorul de cameră preliminară este competent, în virtutea prevederilor legale menționate, să verifice legalitatea și temeinicia acestei soluții, ocazie cu care face aprecieri asupra existenței faptei, încadrării sale juridice și, eventual, asupra incidenței legii penale mai favorabile. ... 31. Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a arătat că sesizarea Curții de Apel Constanța îndeplinește condițiile de admisibilitate stabilite de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv existența unui litigiu în ultimă instanță, asupra chestiunii de drept nu s-a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau a unui recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, problema de drept sesizată are influență asupra soluționării fondului cauzei, adică a contestațiilor formulate de cei trei inculpați, întrucât vizează nelegalitatea ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale și rechizitoriului pentru motivul emiterii acestor acte după intervenirea prescripției răspunderii penale, și, nu în ultimul rând, reprezintă o veritabilă chestiune de drept. ... 32. În acest context s-a reținut că judecătorului de cameră preliminară îi revine, în raportare cu dispozițiile art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală care obligă la verificarea inexistenței cazurilor de împiedicare prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, prerogativa de a constata pe cale incidentală intervenția prescripției răspunderii penale numai dacă termenul de prescripție era împlinit la momentul punerii în mișcare a acțiunii penale, întrucât, într-o atare situație, suntem în prezența unui triple nelegalități, respectiv a actului de inculpare cu efect asupra pierderii calității de inculpat, a probelor administrate în legătură cu calitatea de inculpat, precum și a rechizitoriului, în condițiile în care obiectul judecății nu poate fi stabilit cât timp persoana trimisă în judecată nu are calitatea de inculpat. Drept urmare, fiind vorba de o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului, s-a conchis că se impune anularea ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale, dar și excluderea probelor care nu puteau fi administrate în absența calității de inculpat, cu consecința restituirii cauzei la parchet. ... ...