Decizia ÎCCJ nr. 44/2023 (HP)Punctul V

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 12.06.2023 · dosar 244/102/2021
Punctul V
V. Punctul de vedere al părților 50. Prin notele scrise depuse la dosar cu privire la necesitatea activării mecanismului prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă, recurentul-pârât municipiul Târgu Mureș a apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, exprimând totodată opinia potrivit căreia sintagma „persoană vătămată“ nu poate fi atribuită intimaților-reclamanți B și D. ... 51. Punctul de vedere al intimaților-reclamanți, exprimat prin notele scrise depuse la dosar, este în sensul respingerii sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. S-a arătat că nu este îndeplinită condiția legală „de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată“, deoarece sentința este criticată doar din perspectiva unor norme de drept procesual - art. 435 din Codul de procedură civilă, iar aceste argumente nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. De asemenea, s-a arătat că, în fapt, chestiunea de drept nu este nouă deoarece dispoziția legală este în vigoare de aproape 20 de ani, iar Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 22 din 24 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 22 octombrie 2019, face referire la această ipoteză, sens în care au fost redate paragrafele 39-42 din decizie, paragrafe care cuprind punctul de vedere al Ministerului Public. S-a mai menționat că soluția acestei probleme este relativ simplă și s-a punctat că art. 19 din Legea nr. 554/2004 nu prevede condiția ca persoana titulară a acțiunii în despăgubiri să fi fost parte în dosarul având ca obiect acțiunea în anularea actului administrativ. ... ...
Sursa oficială ↗