Decizia ÎCCJ nr. 44/2022 (HP)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție 59. Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția penală, prin Încheierea din 13 aprilie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 2.221/102/2018/a1.20*, reține următoarele: ... 60. Reglementând condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanțe, inclusiv a curții de apel, învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, care constată, în cursul judecății, existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia instanța supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printrun recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept. ... 61. Ca atare, pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, respectiv existența unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicție pe rolul uneia dintre instanțele prevăzute expres de articolul anterior menționat, soluționarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii. ... 62. Totodată, din economia dispozițiilor legale invocate reiese că admisibilitatea sesizării este condiționată, în mod esențial, de existența unei veritabile probleme de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunțarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta constituind, de fapt, premisa fundamentală ce justifică intervenția instanței supreme prin mecanismul de unificare a practicii judiciare instituit de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală. ... 63. În speță, se constată că este îndeplinită condiția privind existența unei cauze pendinte aflate în curs de soluționare în ultimă instanță, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția penală fiind învestită, în Dosarul asociat nr. 2.221/102/2018/a1.20*, cu contestațiile declarate, în temeiul art. 250^1 din Codul de procedură penală, de inculpații P.D. și B. Asigurări de Viață - S.A., precum și de partea responsabilă civilmente V. - S.R.L. împotriva Încheierii din 7 martie 2022 a Tribunalului Mureș, prin care s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale acestora. ... 64. De asemenea, chestiunea ce formează obiectul întrebării cu care a fost sesizată instanța supremă nu a primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, așa cum rezultă din cuprinsul Adresei nr. 1.243/C/1.164/III-5/2022 din 22 iunie 2022 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. ... 65. Astfel, se impune a se preciza că, în mod constant, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că analiza acestei condiții trebuie să se raporteze atât la hotărârile pronunțate în una dintre procedurile prevăzute de art. 471 sau 475 și următoarele din Codul de procedură penală prin care s-a statuat în mod explicit asupra problemei de drept ridicate de instanța de trimitere, cât și la considerentele unor asemenea hotărâri, dacă acestea oferă suficiente elemente care să permită dezlegarea chestiunii de drept invocate (a se vedea, spre exemplu, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală: Decizia nr. 22 din 14 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 18 octombrie 2017; Decizia nr. 2 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 9 martie 2022). ... 66. Or, se constată că problema a cărei rezolvare de principiu se solicită prin intermediul sesizării formulate de Curtea de Apel Târgu Mureș nu a mai fost examinată de instanța supremă în modalitatea în care a fost formulată, Înalta Curte de Casație și Justiție nestatuând în mod explicit asupra ei printr-unul din mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești. ... 67. Celelalte cerințe impuse de art. 475 din Codul de procedură penală nu sunt însă îndeplinite în cauză, întrucât nu există o veritabilă problemă de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea instanței supreme, iar soluționarea pe fond a cauzei nu depinde de lămurirea chestiunii ce face obiectul prezentei sesizări. ... 68. Astfel, sub acest din urmă aspect, este de menționat că, în jurisprudența sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat asupra înțelesului ce trebuie atribuit sintagmei „problemă de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei“, arătând că „admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât și atunci când privește o dispoziție de drept procesual de împrejurarea ca interpretarea dată de instanța supremă să aibă consecințe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Cu alte cuvinte, între problema de drept a cărei lămurire se solicită și soluția dată asupra acțiunii penale și/sau civile de către instanța pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicție, trebuie să existe o relație de dependență, în sensul ca decizia Înaltei Curți pronunțată în procedura prevăzută de art. 476 și 477 din Codul de procedură penală să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, cerința pertinenței fiind expresia utilității pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluționării pe fond a litigiului. Prin sintagma «soluționarea pe fond a cauzei» folosită de legiuitor în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală pentru a desemna legătura obiectivă dintre chestiunea de drept supusă interpretării și procesul penal în curs trebuie astfel să se înțeleagă dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relațiilor sociale proteguite prin norma de incriminare, inclusiv sub aspectul consecințelor de natură civilă, și nu rezolvarea unei cereri incidentale invocate pe parcursul judecării cauzei în ultimă instanță“ (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014). ... 69. Ulterior, considerentele Deciziei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 11 din 2 iunie 2014 au fost preluate de Înalta Curte de Casație și Justiție și în cuprinsul altor hotărâri date în procedura reglementată de dispozițiile art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările cu care instanța supremă a fost învestită, relevante fiind: Decizia nr. 17 din 1 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; Decizia nr. 19 din 15 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 23 octombrie 2014; Decizia nr. 24 din 6 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 11 noiembrie 2014; Decizia nr. 7 din 17 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 25 mai 2015; Decizia nr. 26 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 2 februarie 2016; Decizia nr. 28 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 9 decembrie 2015; Decizia nr. 1 din 25 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2017; Decizia nr. 20 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 10 iulie 2017; Decizia nr. 9 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 9 august 2018; Decizia nr. 11 din 12 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 29 octombrie 2018; Decizia nr. 14 din 26 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 988 din 22 noiembrie 2018; Decizia nr. 7 din 21 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 10 mai 2019; Decizia nr. 21 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 981 din 5 decembrie 2019; Decizia nr. 21 din 7 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 4 februarie 2021; Decizia nr. 17 din 17 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 18 mai 2021; Decizia nr. 68 din 29 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 19 ianuarie 2022; Decizia nr. 17 din 31 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 mai 2022; Decizia nr. 38 din 9 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 5 iulie 2022. ... 70. În fundamentarea concluziei referitoare la semnificația acestei condiții de admisibilitate a sesizării Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, jurisprudența instanței supreme s-a întemeiat pe interpretarea sistematică a reglementărilor ce au ca finalitate unificarea practicii judiciare, constatându-se că procedura sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, instituită de codificarea procesual penală în art. 475 și următoarele, este vădit mai restrictivă decât cea a recursului în interesul legii, prevăzută de art. 471 și următoarele din aceeași codificare, dar și pe rațiuni ce țin de evoluția legislativă a conținutului primului text de lege menționat, în cuprinsul căruia, prin art. 102 pct. 284 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, a fost introdusă expresia „pe fond“, care lipsea din prima formă adoptată a codului. În aceste condiții, s-a apreciat că, prin reformularea art. 475 din Codul de procedură penală, s-a urmărit „tocmai excluderea de la această procedură ce vizează asigurarea unei practici unitare a problemelor de drept de care nu depinde soluționarea pe fond a litigiilor penale, chestiuni ce urmează a fi supuse interpretării numai pe calea recursului în interesul legii, în situația în care sunt îndeplinite și celelalte condiții de admisibilitate reglementate de Codul de procedură penală“ (Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014; Decizia nr. 7 din 17 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 25 mai 2015; Decizia nr. 1 din 25 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2017; Decizia nr. 11 din 12 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 29 octombrie 2018). ... 71. Aceleași repere de interpretare a cerinței referitoare la existența unei relații de dependență între lămurirea problemei de drept vizate de întrebarea prealabilă și soluționarea pe fond a cauzei se regăsesc și în jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, statuându-se că dezlegarea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării trebuie să fie determinantă pentru rezolvarea acțiunii penale sau a acțiunii civile în procesul penal, împrejurare ce presupune ca respectiva chestiune să vizeze, de regulă, un aspect de drept material și, doar excepțional, o problemă de drept procesual, în măsura în care soluția dată asupra acesteia s-ar repercuta semnificativ asupra rezolvării fondului litigiului (deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală: Decizia nr. 7 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 30 iunie 2020; Decizia nr. 12 din 18 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 7 aprilie 2021; Decizia nr. 17 din 17 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 18 mai 2021; Decizia nr. 65 din 29 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 27 ianuarie 2022; Decizia nr. 21 din 4 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 17 iunie 2022; Decizia nr. 30 din 25 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 6 iulie 2022). ... 72. În același sens s-a pronunțat instanța supremă și prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 2 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 9 martie 2022, în care s-a reținut că „nu este îndeplinită condiția referitoare la legătura problemei de drept ce se solicită a fi dezlegată cu soluționarea pe fond a cauzei din perspectiva existenței unei chestiuni de drept care să vizeze o judecată propriu-zisă a soluționării acțiunii penale a unei cauze, astfel cum prevăd dispozițiile art. 349 și următoarele din Codul de procedură penală în titlul III intitulat «Judecata» din Partea specială. (…) în cauza dedusă judecății, chestiunea de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte vizează procedura de cameră preliminară al cărei obiect este reglementat în dispozițiile art. 342 din Codul de procedură penală, situație în care dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală nu pot fi aplicate prin analogie acestor dispoziții și nici subsumate noțiunii de «soluționare a acțiunii penale pe fond a unei cauze».“ ... 73. Deopotrivă, în considerentele Deciziei nr. 38 din 9 iunie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 5 iulie 2022, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea având ca obiect stabilirea, în interpretarea art. 250^2 din Codul de procedură penală, a naturii juridice a termenelor de 6 luni și, respectiv, de 1 an, în care se verifică periodic subzistența temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, sa menționat că, „în cauza ce a generat chestiunea de drept pendinte, completul Curții de Apel (…) este învestit cu soluționarea căii de atac exercitate împotriva încheierii de menținere a măsurii asigurătorii dispuse anterior în faza de urmărire penală. Soluția asupra acestei probleme de drept, în sensul menținerii ori încetării măsurilor asigurătorii, nu are legătură cu soluționarea acțiunii penale sau civile în cauza penală. Mai mult, chiar dacă măsura asigurătorie ar fi fost dispusă și în scopul recuperării prejudiciului civil, existența, la rămânerea definitivă a hotărârii ce are a se pronunța pe fondul acțiunii civile, a unor bunuri aflate sub puterea acestei măsuri are efect doar asupra modalității de recuperare a prejudiciului, iar nu a soluției date asupra acțiunii civile. (…) măsura asigurătorie nu constituie, prin ea însăși, o acoperire a pagubei, având doar rolul de a garanta repararea ei. Totodată, existența acestei măsuri nu este de natură a contribui la stabilirea soluției pe fond a laturii civile/penale în prezenta cauză, ea urmând a facilita recuperarea pagubei produse prin infracțiune, acoperirea cheltuielilor judiciare sau confiscarea bunurilor. Prin urmare, întrebarea evidențiată în sesizarea de față (…) nu îndeplinește criteriul de admisibilitate analizat, reprezentând o chestiune incidentală, astfel că răspunsul la această întrebare nu influențează soluția ce ar putea fi dată raportului juridic de conflict dedus judecății și nici rezolvarea acțiunii civile“. ... 74. Rezultă, așadar, din modul de definire/caracterizare a acestei condiții de admisibilitate a sesizării consacrat în jurisprudența constantă a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală că relația de dependență dintre interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul mecanismului de unificare a practicii judiciare reglementat de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală, și rezolvarea pe fond a cauzei se verifică prin aptitudinea respectivei interpretări de a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul în care a fost formulată întrebarea prealabilă, un asemenea raport de conexitate neexistând în acele situații în care, oricare ar fi dezlegarea dată problemei de drept de către instanța supremă, aceasta nu va avea nicio influență asupra soluției pe fond a litigiului. ... 75. Or, în speță, se constată, în primul rând, că modalitatea neadecvată, deficitară, de redactare atât a considerentelor [care nu cuprind punctul de vedere al completului de judecată, conform art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală], cât și a dispozitivului încheierii de sesizare nu permite identificarea vreunei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă în mod determinant rezolvarea fondului cauzei, instanța de trimitere limitându-se la preluarea întrebării formulate de apărare, fără a analiza în concret, ci doar formal, necesitatea dezlegării acesteia pentru soluționarea raportului juridic penal de conflict dedus judecății. Simpla solicitare în acest sens a uneia dintre părți nu este însă suficientă pentru demararea mecanismului de asigurare a practicii judiciare unitare, căci sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie consecința constatării utilității demersului promovat de apărare, concluzie ce se desprinde din caracterul supletiv (completul de judecată „va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept“), iar nu imperativ al normei cuprinse în art. 475 din Codul de procedură penală (în același sens, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 31 din 19 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 11 ianuarie 2016, și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 14 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 28 iunie 2017). ... 76. Astfel, așa cum s-a arătat anterior, prin Încheierea din data de 13 aprilie 2022, completul de cameră preliminară al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția penală a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei întrebări prealabile prin care să stabilească, de principiu, „dacă termenul «pagubă» din cuprinsul art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală vizând instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului în materia infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005, modificată și completată de Legea nr. 55/2021, cuprinde doar prejudiciul efectiv calculat, respectiv baza de calcul, sau cuprinde și accesoriile (dobânzi și penalități)“, cu toate că art. 10 din Legea pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale nr. 241/2005, în forma modificată și completată prin Legea nr. 55/2021, nu reglementează vreo infracțiune la care să se poată raporta dispozițiile din codificarea procesual penală indicate, ci doar face referire la infracțiunile prevăzute de art. 8 și 9 din același act normativ, pentru a stabili incidența unor cauze speciale de aplicare opțională sau obligatorie a pedepsei principale a amenzii [alin. (1) ] ori, după caz, de nepedepsire [(alin. (1^1)], aspect ce reiese și din denumirile capitolelor în care sunt cuprinse textele de lege, respectiv: capitolul II - Infracțiuni (care include art. 8 și 9) și capitolul III - Cauze de reducere a pedepselor, interdicții și decăderi (care include art. 10), în același sens fiind și Decizia Curții Constituționale nr. 101 din 17 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 24 martie 2021 (paragrafele 70, 71). ... 77. În speță, însă, instanța de trimitere este învestită cu judecarea contestațiilor formulate, în temeiul art. 250^1 din Codul de procedură penală, de doi dintre inculpați și de partea responsabilă civilmente împotriva hotărârii judecătorului de cameră preliminară prin care s-au instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor acestora, soluționarea căilor de atac neputând fi în niciun fel influențată de eventuala incidență a unei cauze de impunitate sau de aplicare a unei sancțiuni penale de natură pecuniară (amenda penală), dintre cele reglementate de art. 10 din Legea nr. 241/2005, pentru ca îndeplinirea/neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală să fie apreciată prin raportare la prevederile din legea specială indicate în încheierea de sesizare, a căror aplicabilitate, de altfel, nu poate fi constatată în procedura în camera preliminară, al cărei obiect este strict circumscris dispozițiilor art. 342 din același cod, ci doar în etapa judecății, cu ocazia rezolvării pe fond a acțiunii penale. ... 78. Mai mult, în dosarul cu a cărui soluționare a fost învestit Tribunalul Mureș (aflat în faza camerei preliminare), inculpații în privința cărora au fost luate măsuri asigurătorii prin încheierea contestată au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) , respectiv alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (text aplicabil începând cu 22 martie 2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, în forma autoratului (P.D.) și a complicității (B. Asigurări de Viață - S.A.), iar nu pentru săvârșirea celeilalte infracțiuni la care face referire art. 10 din același act normativ, în forma în vigoare după modificarea sa prin Legea nr. 55/2021 (cea reglementată de art. 8), context în care se apreciază, prin raportare la aspectele anterior arătate, la considerentele hotărârii atacate și la motivele de contestație invocate de autorul întrebării prealabile, precum și la argumentele expuse în încheierea de sesizare în fundamentarea celor două orientări jurisprudențiale la care s-a făcut referire de către instanța de trimitere, că, în realitate, problema de drept supusă analizei Înaltei Curți de Casație și Justiție vizează interpretarea noțiunii de „pagubă“ din cuprinsul art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală, în sensul de a se stabili dacă măsurile asigurătorii ce se pot lua, într-o cauză penală având ca obiect infracțiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, asupra bunurilor inculpatului și/sau a părții responsabile civilmente trebuie să acopere doar obligațiile fiscale principale datorate sau atât obligațiile fiscale principale datorate, cât și accesoriile aferente acestora (dobânzi și penalități). ... 79. Pornind însă de la natura, scopul și rolul măsurilor asigurătorii în procesul penal și având în vedere faza procesuală în care se află dosarul în care s-a dispus luarea acestora, se constată că lămurirea aspectului ce formează obiectul sesizării cu care a fost învestit Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, chiar în condițiile modificării formale a întrebării adresate pentru a conferi claritate înțelesului solicitării instanței de trimitere, nu poate avea nicio înrâurire asupra hotărârii ce va fi pronunțată pe fondul cauzei, ce presupune examinarea învinuirii aduse inculpaților prin rechizitoriu și dezlegarea definitivă a raportului juridic penal dedus judecății, neexistând legătura de dependență necesară dintre chestiunea de drept supusă interpretării și modul de rezolvare pe fond a procesului penal în curs, cerută cu caracter obligatoriu de dispozițiile procesual penale incidente în această procedură (art. 475 din Codul de procedură penală). ... 80. Astfel, așa cum s-a arătat în doctrina juridică, măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, ce constau în indisponibilizarea, prin aplicarea unui sechestru, a bunurilor mobile și/sau imobile aparținând anumitor persoane (suspect, inculpat, parte responsabilă civilmente, alte persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate), pentru ca acestea să nu le înstrăineze până la sfârșitul procesului penal și să devină insolvabile. ... 81. Potrivit art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală, scopul acestor măsuri constă în asigurarea punerii în executare a sancțiunilor de drept penal (confiscarea specială, confiscarea extinsă, executarea pedepsei amenzii), a reparării pagubei produse prin infracțiune sau a executării cheltuielilor judiciare. ... 82. Indiferent de scopul urmărit prin instituirea lor, măsurile asigurătorii - deci inclusiv cele luate în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, cum este și cazul celor dispuse în cauza ce a generat chestiunea de drept pendinte - au un caracter eminamente provizoriu, având rolul de a preveni distrugerea sau înstrăinarea bunurilor care ar putea să asigure acoperirea despăgubirilor civile, plata amenzii penale, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărârea judecătorească rămasă definitivă. ... 83. Așadar, luarea măsurilor asigurătorii, în condițiile art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală, nu se repercutează în niciun fel asupra modului de rezolvare a acțiunii penale și/sau a celei civile, acestea fiind, așa cum s-a arătat, doar niște măsuri temporare, vremelnice, dispuse la un moment dat pe parcursul procedurii judiciare și menite exclusiv să asigure recuperarea sumelor ce vor fi, eventual, acordate părții civile la sfârșitul procesului penal. ... 84. Ca atare, nici hotărârea asupra contestațiilor promovate de inculpați și partea responsabilă civilmente împotriva încheierii prin care s-au instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor acestora până la concurența sumei reprezentând obligațiile fiscale principale și accesoriile aferente, în sensul menținerii, ridicării sau restrângerii lor până la valoarea obligațiilor fiscale principale, nu este aptă de a produce vreun efect concret asupra soluționării acțiunii penale și/sau a celei civile în procesul penal, după cum o asemenea consecință nu poate avea nici dezlegarea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării instanței supreme, neexistând legătura obiectivă între interpretarea realizată prin intermediul mecanismului prevăzut de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală și rezolvarea fondului litigiului (în același sens, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 38 din 9 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 5 iulie 2022, la care s-a făcut anterior referire). ... 85. Sub aspectul aceleiași condiții de admisibilitate a sesizării se mai impune a se menționa, raportat la jurisprudența recentă a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, că aceasta nu este îndeplinită nici din perspectiva „existenței unei chestiuni de drept care să vizeze o judecată propriu-zisă a (…) acțiunii penale a unei cauze, astfel cum prevăd dispozițiile art. 349 și următoarele din Codul de procedură penală în titlul III intitulat «Judecata» din Partea specială“ (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 2 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 9 martie 2022). ... 86. Astfel, se observă că, în cauza în care au fost instituite măsurile asigurătorii asupra bunurilor aparținând unora dintre inculpați și părții responsabile civilmente, nu s-a dispus încă începerea judecății, ca fază distinctă a procesului penal, în care se dă o rezolvare raportului juridic penal de conflict, problema de drept cu a cărei dezlegare a fost sesizată instanța supremă fiind invocată pe parcursul procedurii prevăzute de art. 342 și următoarele din Codul de procedură penală de completul de cameră preliminară, a cărui competență funcțională nu include și judecarea pe fond a litigiului, ci se limitează exclusiv la verificarea competenței și a legalității sesizării instanței, a legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. ... 87. În plus, soluționarea contestațiilor în procedura prevăzută de art. 250^1 din Codul de procedură penală nu poate fi circumscrisă unei „judecăți“, în accepțiunea dispozițiilor art. 349 și următoarele din Codul de procedură penală, din moment ce, prin intermediul acestora, nu se rezolvă fondul litigiului, ci o chestiune incidentală intervenită în desfășurarea procesului penal, generată de formularea unei cereri de către partea civilă în legătură cu dispunerea unor măsuri procesuale cu caracter provizoriu (a se vedea în acest sens deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014; nr. 23 din 6 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014; nr. 24 din 6 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 11 noiembrie 2014). ... 88. Ca atare, raportat la toate aspectele expuse, se apreciază că lămurirea chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile nu se repercutează în niciun fel și nu poate avea vreo înrâurire asupra modalității de soluționare a fondului cauzei, neexistând relația de dependență necesară între problema de drept supusă interpretării și rezolvarea acțiunii penale și/sau civile, împrejurare ce determină inadmisibilitatea sesizării pentru neîndeplinirea uneia dintre condițiile cumulative prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. ... 89. Deopotrivă, în cauză nu este întrunită nici cerința referitoare la existența unei veritabile chestiuni de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, neprezentând gradul de dificultate necesar care să permită intervenția instanței supreme prin pronunțarea unei hotărâri prealabile. ... 90. În această privință se constată că, prin Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016 (ale cărei considerente au fost reluate apoi în Decizia nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016; Decizia nr. 19 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016; Decizia nr. 20 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 10 iulie 2017; Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018; Decizia nr. 5 din 21 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 15 mai 2019; Decizia nr. 19 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 12 februarie 2020; Decizia nr. 6 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 17 iunie 2020; Decizia nr. 65 din 29 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 27 ianuarie 2022; Decizia nr. 67 din 29 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 28 ianuarie 2022), Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că scopul unei asemenea „proceduri este de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile și dificile de drept. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție conform art. 475 din Codul de procedură penală trebuie efectuată doar în situația în care, în cursul soluționării unei cauze penale, se pune problema interpretării și aplicării unor dispoziții legale neclare, echivoce, care ar putea da naștere mai multor soluții. Interpretarea urmărește cunoașterea înțelesului exact al normei, clarificarea sensului și scopului acesteia, așa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate“. ... 91. Totodată, s-a arătat că „Instanța supremă este chemată să dea o rezolvare de principiu unei chestiuni de drept cu care a fost sesizată, în interpretarea unei norme care ar fi afectată de o asemenea ambiguitate, încât nu ar permite instanței de trimitere ca, prin intermediul unor metode de interpretare a normelor juridice recunoscute în dreptul intern, să stabilească cu suficientă certitudine conținutul și sensul textelor legale ce fac obiectul întrebării prealabile“ (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 6 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 17 iunie 2020). ... 92. Or, din analiza coroborată a dispozițiilor art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală cu cele ale art. 19 din același cod, astfel cum au fost interpretate, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 17/2015 se poate decela cu suficientă certitudine înțelesul sintagmei „pagubă“ din conținutul normei procesual penale a cărei explicitare se solicită de către instanța de trimitere, așa încât, și din această perspectivă, sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept apare ca fiind inadmisibilă. ... 93. Astfel, potrivit art. 19 din Codul de procedură penală, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii civile [alin. (1) ], repararea prejudiciului material și moral realizându-se potrivit dispozițiilor legii civile [alin. (5) ]. ... 94. Prin Decizia Completului competent să judece recursul în interesul legii nr. 17/2015 s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 din Codul de procedură penală, că, „În cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanța, soluționând acțiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală“. ... 95. În considerentele deciziei s-a reținut, în esență, că, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de Legea nr. 241/2005, soluționarea laturii civile nu se face potrivit dispozițiilor legii civile, respectiv ale Codului civil, ci conform prevederilor Codului de procedură fiscală, ca lege specială. ... 96. Astfel, s-a arătat că „Sancționarea ca infracțiune a unor fapte săvârșite în legătură cu administrarea impozitelor și taxelor sau a altor contribuții prevăzute de legislația fiscală este o formă de răspundere pentru nerespectarea obligațiilor dintr-un raport juridic de drept procedural fiscal“ (paragraful 20.6 din Decizia Completului competent să judece recursul în interesul legii nr. 17/2015). ... 97. Prin urmare, „pornind de la definiția dată creanțelor fiscale principale prin art. 21 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală“, instanța supremă a statuat că, „în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, inculpații vor fi obligați la suportarea prejudiciului constând în echivalentul cuantumului creanțelor fiscale principale deținute de stat, calificând astfel raportul juridic născut între plătitorul taxei și beneficiarul acesteia ca un raport juridic de drept fiscal, reglementat de prevederile Codului fiscal și ale Codului de procedură fiscală, dar și la plata creanțelor fiscale accesorii, astfel cum sunt definite de art. 21 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură fiscală, având în vedere că dreptul la perceperea acestor creanțe, constând în dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, în condițiile legii, intră, de asemenea, în conținutul raportului juridic de drept fiscal, cuantumul acestora fiind stabilit de Codul de procedură fiscală“ (paragraful 21.11 din Decizia Completului competent să judece recursul în interesul legii nr. 17/2015). ... 98. Totodată, a reținut că „obligațiile de plată accesorii au un caracter prestabilit, atât în privința semnificației pe care acestea o au în contextul raportului juridic de drept fiscal, cât și în privința modalității de calcul al sumelor în care se materializează. Totodată, astfel cum rezultă din chiar denumirea dată lor de legiuitor, obligațiile fiscale accesorii au aceeași natură juridică cu aceea a obligațiilor fiscale principale, respectiv a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, neputând fi ignorate la momentul cuantificării prejudiciului de către instanța penală“ (paragrafele 21.14 și 21.15 din Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 17/2015). ... 99. Pe de altă parte, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, scopul instituirii măsurilor asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, potrivit art. 249 alin. (1) și (5) din Codul de procedură penală, este acela de a garanta că, la finalul procesului penal, partea civilă se poate îndestula din bunurile persoanei care va fi obligată la repararea prejudiciului (inculpat și/sau parte responsabilă civilmente) prin hotărârea penală definitivă. ... 100. Ca atare, scopul dispunerii măsurilor asigurătorii nu poate fi disociat de obiectul acțiunii civile, astfel cum este definit în art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală, ceea ce înseamnă că tot ce poate fi acordat acesteia cu prilejul soluționării laturii civile a procesului penal poate fi, deopotrivă, „garantat“ prin dispunerea măsurilor asigurătorii. Or, așa cum sa statuat, cu caracter obligatoriu, prin Decizia Completului competent să judece recursul în interesul legii nr. 17/2015, în cauzele ce au ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală, inclusiv cea prevăzută în art. 9 din Legea nr. 241/2005, pentru care au fost trimiși în judecată și acuzații din dosarul în care a fost formulată întrebarea prealabilă, instanța, în temeiul art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală, dispune, în caz de condamnare, obligarea inculpatului atât la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată, cât și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală. ... 101. Fiind pronunțată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală, Decizia Completului competent să judece recursul în interesul legii nr. 17/2015 nu și-a încetat efectele ca urmare a abrogării Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală conține, sub aspectele analizate prin hotărârea menționată, reglementări similare. Astfel, art. 1 din actul normativ definește obligația fiscală ca fiind „obligația de plată a oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând obligația fiscală principală și obligația fiscală accesorie“ (pct. 27), obligația fiscală principală ca reprezentând „obligația de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, precum și obligația organului fiscal de a restitui sumele încasate fără a fi datorate și de a rambursa sumele cuvenite, în situațiile și condițiile prevăzute de lege“ (pct. 28), iar obligația fiscală accesorie ca însemnând „obligația de plată sau de restituire a dobânzilor, penalităților sau a majorărilor, aferente unor obligații fiscale principale“ (pct. 29). ... 102. Se constată, așadar, că problema cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept, deoarece nu există o neclaritate în ceea ce privește decelarea sensului noțiunii de „pagubă“ din cuprinsul art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală, interpretarea coroborată a normei procesual penale cu dispozițiile art. 19 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost interpretate prin Decizia Completului competent să judece recursul în interesul legii nr. 17/2015, fiind suficientă pentru a înțelege voința legiuitorului, fără a fi necesară o dezlegare din partea instanței supreme în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile. ... ...