Decizia CCR nr. 587/2014Paragraful 16

12. Judecătoria Medgidia - Secţia penală şi Tribunalul Timiş - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 şi cele ale art. 6 alin. (1) din Codul penal necontravenind dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, la cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, arătându-se că o diferenţă de tratament reprezintă o discriminare numai atunci când unor situaţii analoage sau compatibile le corespunde un tratament juridic diferit, fără ca acesta să aibă o justificare obiectivă şi rezonabilă, aspect ce semnifică lipsa unui scop legitim sau lipsa unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. Se susţine că diferenţa de tratament invocată de autorul excepţiei este justificată de scopul legitim al respectării autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti de condamnare prin care au fost dispuse pedepse ce nu depăşesc maximul special prevăzut de Codul penal în vigoare. Se subliniază faptul că autoritatea de lucru judecat produce, pe lângă efectul pozitiv al posibilităţii punerii în executare a hotărârii rămase definitive, şi un efect negativ, care face imposibilă rejudecarea cauzei având acelaşi obiect, aceleaşi părţi şi aceeaşi cauză. Se arată că autorii excepţiei solicită, în realitate, aplicarea ultraactivă a prevederilor art. 15 din Codul penal din 1969, şi nu aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile. Se susţine că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 nu contravin prevederilor art. 16 din Constituţie, întrucât cele două categorii de persoane la care se face trimitere în critica de neconstituţionalitate se află în situaţii juridice diferite, aspect ce justifică diferenţele de tratament juridic invocate.