Decizia CCR nr. 437/2014Paragraful 14

10. Tribunalul Brăila - Secţia penală şi Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 necontravenind prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei. Se arată că renunţarea la reglementarea aplicării facultative a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, în Codul penal în vigoare, este o problemă de politică penală şi reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată potrivit atribuţiilor sale constituţionale. Se susţine că acest aspect nu este de natură a încălca prevederile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, ci, dimpotrivă, reprezintă o directă aplicare a principiului constituţional al neretroactivităţii legii, de natură a conferi un plus de previzibilitate legii penale, având în vedere faptul că potrivit art. 15 alin. (1) din Codul penal din 1969 instanţele de judecată erau puse în situaţia de a proceda la reindividualizarea pedepselor şi de a hotărî fie menţinerea, fie reducerea lor, în cazul aplicării facultative a legii penale mai favorabile. Se arată că textul criticat nu contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, întrucât situaţia juridică a celor două categorii de persoane condamnate invocate de autorii excepţiei este una diferită, iar principiul nediscriminării impune aplicarea aceluiaşi regim juridic persoanelor aflate în situaţii juridice similare. Se subliniază faptul că prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale impun aplicarea prioritară a principiului securităţii juridice şi al autorităţii de lucru judecat. Se mai arată că textul criticat nu încalcă dispoziţiile art. 7 din Convenţie, ele constituind o garanţie a aplicării acestuia în condiţii de previzibilitate a legii penale.