Decizia CCR nr. 512/2014Paragraful 10

6. Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 necontravenind dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se arată că opţiunea legiuitorului în reglementarea Codului penal în vigoare a fost în sensul renunţării la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, restrângând astfel câmpul de aplicare al legii penale mai favorabile, în scopul garantării unei minime intervenţii asupra condamnărilor şi pedepselor aplicate definitiv, intervenţie ce urmează a se realiza doar în situaţiile în care înfrângerea autorităţii lucrului judecat este absolut necesară. Se arată că textul criticat nu contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât situaţia juridică a celor două categorii de persoane condamnate, invocate de autorul excepţiei, este una diferită, iar principiul nediscriminării impune aplicarea aceluiaşi regim juridic persoanelor aflate în situaţii juridice similare. Se subliniază faptul că dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, trebuie interpretat potrivit Preambulului acestei convenţii referitor la supremaţia dreptului, ca element al patrimoniului comun al statelor contractante, unul dintre aspectele pe care această trăsătură a dreptului european o implică fiind principiul securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia soluţiile definitive pronunţate de către instanţe nu pot fi supuse rejudecării. Se face trimitere la hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 24 iulie 2003 şi 7 iulie 2009, pronunţate în cauzele Ryabykh împotriva Rusiei şi Stanca Popescu împotriva României. Se mai arată că în cazul pedepselor definitive nu se mai pune problema aplicării legii penale mai favorabile, singura lege penală aplicabilă fiind legea nouă, spre deosebire de situaţiile tranzitorii, în care vor fi avute în vedere criteriile legale pentru determinarea caracterului mai favorabil al uneia sau alteia dintre legile succesive intervenite de la data comiterii faptelor şi până la judecarea lor definitivă.