Decizia CCR nr. 586/2014Paragraful 12

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că înlăturarea aplicării facultative a legii penale mai favorabile, aşa cum aceasta era reglementată la art. 15 din Codul penal din 1969, prin dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012, contravine normelor constituţionale şi celor europene invocate. Se observă că art. 15 din Codul penal din 1969 reprezintă o normă penală mai favorabilă şi se subliniază faptul că principiul aplicării legii penale sau contravenţionale mai favorabile este reglementat în majoritatea constituţiilor statelor membre ale Uniunii Europene, încălcarea lui fiind de natură a contraveni dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Se susţine că inaplicabilitatea prevederilor art. 15 din Codul penal din 1969 creează discriminare între persoanele condamnate conform dispoziţiilor Codului penal anterior şi cele care au săvârşit aceleaşi infracţiuni, în aceeaşi perioadă de timp, dar care, din motive exterioare lor, ce ţin de procedura soluţionării cauzelor, au fost sau urmează să fie judecate şi condamnate potrivit prevederilor Codului penal în vigoare, care, pentru majoritatea infracţiunilor, prevede pedepse mai mici şi care, în cazul anumitor infracţiuni, în plus faţă de vechiul cod, lasă posibilitatea înlăturării răspunderii penale prin împăcarea părţilor. Se arată că, practic, prin aplicarea textului criticat, se poate ajunge la situaţia în care în cazul a două persoane care au săvârşit aceeaşi infracţiune, în aceeaşi zi, înaintea datei intrării în vigoare a Codului penal actual, sunt dispuse pedepse definitive mult diferite, ca urmare a duratei inegale a procedurii de judecată în cele două cauze, uneia fiindu-i aplicate prevederile Codului penal din 1969, iar cealaltă beneficiind de dispoziţiile noului Cod penal, care sunt mai favorabile. Se susţine că durata procedurii de judecată nu reprezintă un criteriu obiectiv, ci unul aleatoriu, exterior conduitei părţilor, care nu poate justifica un tratament juridic diferit. Se arată că principiul aplicării legii penale mai favorabile este o construcţie teoretică ce poate fi eficientizată doar prin ultraactivitatea prevederilor art. 15 din Codul penal din 1969. Se mai susţine că imposibilitatea aplicării prevederilor art. 15 din Codul penal din 1969 în cazul hotărârilor judecătoreşti rămase definitive înaintea datei intrării în vigoare a Codului penal actual lipseşte instanţele de judecată de posibilitatea de a aprecia cu privire la soluţiile dispuse în cauzele supuse judecăţii, cu încălcarea de către legiuitor a prerogativelor constituţionale ale acestora. Se arată, de asemenea, că norma criticată este lipsită de previzibilitate, contravenind, în acest fel, principiului legalităţii pedepsei prevăzut la art. 7 din Convenţie.