Decizia CCR nr. 586/2014Paragraful 15

11. Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală, Judecătoria Găeşti, Tribunalul Timiş - Secţia penală, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi Judecătoria Vaslui opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 necontravenind dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se arată că opţiunea legiuitorului în reglementarea Codului penal în vigoare a fost în sensul renunţării la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, restrângând astfel câmpul de aplicare al legii penale mai favorabile, în scopul garantării unei minime intervenţii asupra condamnărilor şi pedepselor aplicate definitiv, intervenţie ce urmează a se realiza doar în situaţiile în care înfrângerea autorităţii lucrului judecat este absolut necesară. Se arată că textul criticat nu contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât situaţia juridică a celor două categorii de persoane condamnate invocate de autorul excepţiei este una diferită, iar principiul nediscriminării impune aplicarea aceluiaşi regim juridic persoanelor aflate în situaţii juridice similare. Se subliniază faptul că dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, trebuie interpretat potrivit preambulului acestei convenţii referitor la supremaţia dreptului, ca element al patrimoniului comun al statelor contractante, unul dintre aspectele pe care această trăsătură a dreptului european o implică fiind principiul securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia soluţiile definitive pronunţate de către instanţe nu pot fi supuse rejudecării. Se mai arată că în cazul pedepselor aplicate definitiv nu se mai pune problema aplicării legii penale mai favorabile, singura lege penală aplicabilă fiind legea nouă, spre deosebire de situaţiile tranzitorii în care vor fi avute în vedere criteriile legale pentru determinarea caracterului mai favorabil al uneia sau alteia dintre legile succesive intervenite de la data comiterii faptelor şi până la judecarea lor definitivă. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011 şi nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, precum şi la hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 28 octombrie 1999, 24 iulie 2003 şi 7 iulie 2009, pronunţate în cauzele Brumărescu împotriva României, paragraful 61, Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52, şi Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99. Se subliniază faptul că aplicarea ultraactivă a legii penale nu reprezintă un principiu constituţional şi că principiul aplicării legii penale sau contravenţionale mai favorabile este susceptibil de limitări, pe care legiuitorul le poate impune conform prerogativelor sale constituţionale. Se mai arată că textul criticat nu încalcă nici dispoziţiile art. 7 şi 14 din Convenţie.