Sari la conținut

Decizia CCR nr. 592/2014Paragraful 11

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
21.10.2014
Dosarul
37.277/301/2012

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999, în sine, precum şi transpunerea acesteia în practică, contravine "dreptului constituţional de acces la justiţie şi la un proces echitabil, dreptul la nediscriminare şi dreptul la o bună administrare". Astfel, în situaţia în care agentul guvernamental nu declanşează nicio procedură de rezolvare pe cale amiabilă a litigiului, atât după ce Curtea declară plângerea admisibilă, sau mai ales după ce se şi pronunţă pe fondul încălcării, nicio normă nu reglementează calea de remediere a situaţiei reclamantului. Insuficienţa şi imprecizia legislativă a Ordonanţei Guvernului nr. 94/1999 încalcă art. 21 din Constituţie, având în vedere şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a arătat că nu este potrivit să i se solicite unei persoane care are o creanţă împotriva statului, la încheierea unei proceduri judiciare, să iniţieze ulterior procedura de executare silită pentru a obţine o reparaţie. Ordonanţa criticată nu reglementează "criteriile sau condiţiile pentru ca agentul guvernamental să declanşeze procedura soluţionării amiabile a cauzei", pasivitatea reprezentantului guvernamental nefiind sancţionată. Această insuficienţă legislativă creează o discriminare între beneficiarii unor hotărâri pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care parcurg procedura de soluţionare amiabilă şi cei care "nu ştiu cui să se adreseze sau ce să facă". Consideră că, "în cadrul procedurii administrative, simpla declarare ca admisibilă a plângerii poate declanşa procedura unei rezolvări amiabile a cauzei, atribuindu-se calitatea de titlu executor". În legătură cu acest aspect, arată că, în cadrul acestei proceduri, "rezolvarea pe cale amiabilă a cauzei se face între agentul guvernamental şi reclamant, în timp ce în procedura revizuirii agentul nici măcar nu este citat în cauză, deşi el este cel care trebuie să apere Convenţia şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi tot el răspunde, în final, pentru executarea hotărârii instanţei europene. În schimb, sunt citaţi pârâţii interni, adică cei care au determinat condamnarea statului, şi procurorul, cel care a reprezentat instituţia incapabilă să apere ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor". De aceea, apreciază că între procedura administrativă şi cea jurisdicţională s-a creat o situaţie discriminatorie, pe terenul normelor procedurale.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie