Decizia CCR nr. 558/2014Paragraful 33

26. Având în vedere cele de mai sus, dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza întâi şi ale art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă apar ca fiind neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, în măsura în care motivul de bănuială legitimă se raportează la calitatea părţii de judecător la curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care urmează să judece cauza. În consecinţă, având în vedere cele anterior expuse, competenţa de soluţionare a unor asemenea cereri de strămutare nu poate reveni curţii de apel. De aceea, în situaţia dată, strămutarea urmează să fie făcută din raza curţii de apel, noţiune cu aceeaşi finalitate şi semnificaţie juridică cu cea "de la curtea de apel", fiind astfel aplicabilă, mutatis mutandis, în această ipoteză, teza a doua a art. 142 alin. (1) din Codul de procedură civilă. De asemenea, Curtea Constituţională reţine că potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie îi revine legiuitorului sarcina de a reconfigura regulile de competenţă în materia strămutării, în condiţiile art. 122 din Codul de procedură civilă, însă aceasta trebuie să respecte prezenta decizie şi să creeze un mecanism apt să surmonteze deficienţele de aplicare a art. 142 alin. (1) teza întâi şi art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, eventual prin adaptarea, spre exemplu, a art. 127 din Codul de procedură civilă.