Decizia CCR nr. 558/2014Paragraful 9

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza întâi şi ale art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, deoarece instanţa chemată să judece asupra cererii de strămutare este chiar instanţa din care face parte persoana a cărei calitate o reprezintă motivul cererii de strămutare, prin urmare însăşi raţiunea strămutării este golită de conţinut. Mai arată că există îndoială cu privire la imparţialitatea judecătorului care urmează să soluţioneze procesul din cauza calităţii uneia dintre părţi care este judecător la curtea de apel şi membru în Colegiul de conducere al acestei instanţe. Aceste îndoieli subzistă indiferent de instanţa din circumscripţia curţii de apel la care va fi trimisă cauza spre judecare. Astfel, dispoziţiile legale criticate încalcă dreptul la un proces echitabil şi principiul imparţialităţii justiţiei, întrucât există o realitate obiectivă din care rezultă o bănuială legitimă privind lipsa de imparţialitate a instanţei chemate să se pronunţe asupra cererii de strămutare, reprezentată de apartenenţa la instanţă şi la Colegiul de conducere al instanţei a persoanei a cărei calitate o reprezintă motivul cererii de strămutare. Mai susţine că cerinţa imparţialităţii tribunalului, cerinţă privită atât din punct de vedere obiectiv, cât şi din punct de vedere subiectiv, raportat la calitatea părţilor, rezultă şi din prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.