Decizia CCR nr. 542/2014Paragraful 29

22. Curtea constată că reglementarea Legii nr. 263/2010 referitoare la condiţiile de pensionare a persoanelor care au lucrat în condiţii speciale este diferită faţă de cea a Legii nr. 19/2000 şi a Legii nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006). Comparând dispoziţiile art. 55 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 cu cele ale art. 43, art. 44 şi art. 77 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 şi cele ale art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 226/2006, se constată fie creşterea numărului de ani reprezentând stagiul de cotizare, potrivit noii reglementări, fie chiar înlăturarea totală a beneficiului obţinerii dreptului la pensie cu un stagiu de cotizare redus. Cu titlu de exemplu, Curtea aminteşte că, potrivit art. 43 alin. (3) şi art. 77 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, asiguraţii care au desfăşurat activităţi de cercetare, explorare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii, puteau ieşi la pensie la orice vârstă dacă aveau un stagiu de cotizare de 15 ani în zona I de expunere la radiaţii, respectiv de 17 ani în zona II de expunere la radiaţii. Aparent, dispoziţiile art. 57 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 păstrează aceeaşi soluţie legislativă. Alineatul (3) al aceluiaşi articol prevede însă, în mod suplimentar, că "Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) , stagiul complet de cotizare este de 22 ani şi 6 luni, în cazul celor care au desfăşurat activitate în zona I de expunere la radiaţii, respectiv de 25 de ani şi 6 luni, în cazul celor care au desfăşurat activitate în zona a II-a de expunere la radiaţii."