Decizia ÎCCJ nr. 5/2023 (RIL)Punctul III

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 15.05.2023 · dosar 564/1/2023
Punctul III
III. Orientările jurisprudențiale divergente 13. Autorul sesizării a arătat că situația de fapt care a generat soluțiile contradictorii a avut ca premisă modificarea în calea de atac a recursului a unor hotărâri judecătorești executorii prin care personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești a beneficiat de menținerea în plată a cuantumului pensiilor de serviciu acordate potrivit Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în Institutul Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 567/2004), ca efect al anulării deciziilor de revizuire emise de casele județene de pensii, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) -h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, aprobată prin Legea nr. 109/2012 (O.U.G. nr. 59/2011). ... 14. Pe parcursul perioadei în care dosarele s-au aflat în calea de atac a intrat în vigoare Legea nr. 130/2015, care a modificat Legea nr. 567/2004, reglementând într-o nouă abordare pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate din sistemul judiciar. În urma admiterii căilor de atac exercitate de casele de pensii, hotărârile executorii în baza cărora reclamanții beneficiau de pensia de serviciu potrivit vechilor reglementări au fost desființate. Ulterior, s-au emis decizii de recuperare a drepturilor de pensie de serviciu acordate în temeiul hotărârilor judecătorești desființate, fiind calificate drept sume încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale. ... 15. În contestațiile la executare formulate împotriva deciziilor de dare în debit s-a pus problema dacă intrarea în vigoare a Legii nr. 130/2015, prin care s-a reintrodus pensia de serviciu a personalul auxiliar de specialitate, înlătură obligația de restituire a pensiei de serviciu încasate în baza sentințelor desființate în recurs (a diferenței dintre cuantumul pensiei de serviciu încasate și cel al pensiei pentru limită de vârstă la care ar fi avut dreptul în perioada de referință). ... 16. Cu alte cuvinte, instanțele care au pronunțat hotărârile contradictorii au fost chemate să stabilească dacă pensia de serviciu reintrodusă prin Legea nr. 130/2015 se acorda automat ca urmare a intrării în vigoare a acestei legi sau trebuia promovată o cerere întemeiată pe art. II alin. (5) din Legea nr. 130/2015, pe care reclamanții au omis să o formuleze în perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a acestei legi și desființarea hotărârilor judecătorești în baza cărora primeau pensia de serviciu potrivit Legii nr. 567/2004. ... 17. În acest context, autorul sesizării a menționat că s-au conturat două orientări jurisprudențiale cu privire la această problemă de drept. ... 18. Astfel, într-o primă orientare jurisprudențială s-a apreciat că intrarea în vigoare a Legii nr. 130/2015 nu înlătură obligația reclamanților de restituire a pensiei de serviciu încasate în baza sentințelor desființate în recurs. ... 19. În fundamentarea acestei orientări s-a argumentat că pensia de serviciu reintrodusă prin Legea nr. 130/2015 nu a fost acordată automat prin simpla intrare în vigoare a acestei legi, ci la cererea persoanelor prevăzute la art. II alin. (1) -(4) , în baza art. II alin. (5) din același act normativ. Or, reclamanții nu au formulat cereri de acordare a pensiei de serviciu în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 130/2015 și data soluționării irevocabile a proceselor în care au fost desființate titlurile în baza cărora se acordau pensiile de serviciu în temeiul Legii nr. 567/2004. ... 20. Împrejurarea că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 130/2015, reclamanții beneficiau de pensia de serviciu în baza unor hotărâri judecătorești nedefinitive, dar executorii, nu constituia un impediment pentru formularea unei cereri de acordare a pensiei de serviciu în condițiile legii noi. ... 21. S-a mai arătat că reclamanții nu se puteau prevala de cererea inițială de acordare a pensiei de serviciu, adresată casei de pensii sub imperiul vechii reglementări. Aceasta deoarece legiuitorul a adoptat o reglementare nouă, în materia pensiei de serviciu a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, ale cărei efecte s-au produs pentru viitor și care instituie proceduri noi. ... 22. De vreme ce nicio dispoziție legală nu prevede intervenția din oficiu a caselor de pensii, față de cerința reglementată de art. II alin. (5) din Legea nr. 130/2015, rezultă că dreptul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de a beneficia de pensia de serviciu instituită prin Legea nr. 130/2015 este condiționat de formularea unei cereri în baza acestui act normativ, la care se atașează o serie de înscrisuri noi din care rezultă elementele necesare stabilirii pensiilor. ... 23. În sensul primei orientări jurisprudențiale au fost anexate sesizării deciziile civile nr. 1.985 din 28 noiembrie 2022, nr. 1.987 din 29 noiembrie 2022, nr. 1.988 din 29 noiembrie 2022, nr. 2.011 din 8 decembrie 2022 și nr. 2.014 din 8 decembrie 2022 ale Curții de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale. ... 24. În cea de-a doua orientare jurisprudențială s-a apreciat că respectivele case teritoriale de pensii care au emis deciziile de recuperare ar fi trebuit să aplice prevederile Legii nr. 130/2015, chiar dacă nu au fost formulate cereri de acordare a pensiei de serviciu în baza acestei legi. ... 25. S-a argumentat că, prin Legea nr. 130/2015, a fost reinstituită în favoarea grefierilor pensia de serviciu și că dispozițiile art. II alin. (6) din acest act normativ au ca finalitate prevenirea situației în care o persoană beneficiază de două ori de dreptul la pensie de serviciu, și anume în baza unei hotărâri judecătorești executorii și, ulterior, în temeiul legii. Or, în cazul desființării hotărârilor judecătorești prin care s-a recunoscut dreptul la pensia de serviciu, redevin aplicabile prevederile art. I din Legea nr. 130/2015. ... 26. Astfel, omisiunea reclamanților de a formula cererea de acordare a pensiei de serviciu după intrarea în vigoare a Legii nr. 130/2015 este justificată de împrejurarea că aceștia beneficiau deja de pensie de serviciu în baza unor hotărâri judecătorești executorii. În plus, o astfel de cerere ar fi fost inadmisibilă în intervalul cuprins între momentul intrării in vigoare a Legii nr. 130/2015 și cel al soluționării litigiilor în care se examinau legalitatea și temeinicia revizuirii pensiei de serviciu conform O.U.G. nr. 59/2011. ... 27. În consecință, diferența dintre pensia de serviciu încasată și pensia stabilită în sistemul public s-a imputat în mod nelegal, întrucât nu au fost avute în vedere modificările cuprinse în Legea nr. 130/2015. ... 28. În sensul celei de-a doua orientări jurisprudențiale au fost anexate sesizării deciziile civile nr. 417/2019 din 9 aprilie 2019, nr. 1.221/2019 din 26 septembrie 2019 și nr. 560/2020 din 16 iunie 2020 ale Curții de Apel Alba Iulia - Secția I civilă și deciziile civile nr. 2.434 și nr. 2.435 din 5 decembrie 2022 ale Curții de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale. ... ...
Sursa oficială ↗