Decizia ÎCCJ nr. 36/2023 (HP)Punctul VII

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 15.05.2023 · dosar 528/1/2023
Punctul VII
VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie 57. Din datele prezentate de instanța de trimitere, potrivit hotărârilor judecătorești atașate la încheierea de sesizare, precum și din răspunsurile transmise de instanțele naționale la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție au rezultat următoarele aspecte. ... 58. În ceea ce privește prima chestiune ce necesită a fi lămurită - dacă personalul silvic care a desfășurat, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019, activitățile indicate la art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 beneficiază de încadrarea locului de muncă în condiții speciale și de drepturile prevăzute la alin. (3) al aceluiași articol, respectiv dacă efectele actului normativ se produc și pentru trecut, s-au conturat trei opinii. ... 59. Într-o primă opinie s-a considerat că dispozițiile Legii nr. 234/2019 își găsesc aplicabilitatea de la data la care au intrat în vigoare. Doar de la data de 16 decembrie 2019 activitățile de pază a fondului forestier, a fondurilor cinegetice și piscicole și a ariilor naturale protejate, control silvic și cinegetic, exploatări forestiere, construcții forestiere, lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier și împăduriri pot fi valorificate ca fiind desfășurate în condiții speciale. În caz contrar, s-ar încălca principiul constituțional al neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 6 din Codul civil. ... 60. Totodată, s-a arătat că locurile de muncă din domeniul silvicultură, așa cum sunt reglementate în art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, nu au făcut parte din categoria locurilor de muncă încadrate în condiții speciale de muncă, potrivit cadrului legislativ anterior datei de 1 ianuarie 2011, și nu fac parte din categoria locurilor de muncă încadrate în condiții speciale în sensul Legii nr. 263/2010. ... 61. Pe de altă parte, nu există nicio prevedere legală prin care vechimea în muncă desfășurată în condiții normale, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, să fie asimilată condițiilor speciale. De asemenea, nu există reglementare legală prin care stagiul de cotizare realizat în perioada 1 aprilie 2001 până la data intrării în vigoare a art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, declarat de angajator ca fiind desfășurat în condiții normale de muncă și pentru care angajatorul a constituit contribuția de asigurări sociale aferentă acestei situații, să fie considerat stagiu de cotizare realizat în condiții speciale. ... 62. Faptul că se menționează în alin. (3) al art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 că personalul silvic „a desfășurat“ activitățile menționate nu trebuie înțeles în sensul că activitatea a putut fi desfășurată și anterior adoptării legii, ci în sensul că la momentul la care se eliberează adeverința, în mod evident, activitatea desfășurată s-a încheiat, persoana în cauză urmând să beneficieze de drepturile recunoscute de lege. ... 63. Mai mult decât atât, din analiza expunerii de motive avute în vedere pentru adoptarea Legii nr. 234/2019 s-a constatat că modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000 a fost impusă de situația actuală a profesiei, actul normativ propunându-și să îmbunătățească și să actualizeze realitățile derivate din evoluția domeniilor de activitate în care funcționează personalul silvic. ... 64. Practică judiciară în acest sens a fost identificată la Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Gorj, Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Tulcea, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Covasna, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Bihor, Tribunalul Iași și Tribunalul Maramureș, iar puncte de vedere teoretice au fost exprimate de judecătorii de la Curtea de Apel București - Secția a X-a contencios administrativ și fiscal, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Giurgiu - Secția civilă, Tribunalul Ialomița - parțial, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Covasna - Secția civilă, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor - Secția I civilă. ... 65. Într-o a doua opinie s-a apreciat că din dispozițiile art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 și din împrejurarea că legiuitorul face trimitere la activitățile desfășurate anterior rezultă cu evidență intenția acestuia ca cei care au lucrat în condiții speciale de muncă, inclusiv înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 234/2019, să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare și de majorarea punctului de pensie. ... 66. De altfel, nu numai că legiuitorul are posibilitatea de a recunoaște, chiar și pentru trecut, faptul că de-a lungul timpului anumite activități au fost desfășurate în condiții speciale sau în grupe de muncă, dar a și procedat în acest mod prin adoptarea, de exemplu, a Ordinului nr. 50/1990. ... 67. Totuși, s-a arătat că perioada care se consideră a fi lucrată în condiții speciale nu poate fi anterioară datei de 1 aprilie 2001, deoarece doar după acest moment, prin efectul Legii nr. 19/2000, a fost introdusă noțiunea de loc de muncă desfășurat în condiții speciale, anterior acestui moment legislația clasificând desfășurarea activităților în condiții normale, în grupa I sau grupa a II-a de muncă. Deci, cât timp art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 face trimitere doar la activitățile desfășurate în condiții speciale, este evident că se referă doar la perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001. ... 68. În acest sens s-au pronunțat Curtea de Apel Târgu Mureș și Tribunalul Bistrița-Năsăud. ... 69. Într-o a treia opinie s-a arătat că Legea nr. 234/2019 este un act normativ de modificare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000, prin care se acordă unele beneficii personalului silvic pentru prestarea anumitor activități, fără limitare în timp, ca o consecință a calificării acestora ca reprezentând stagiu de cotizare în condiții speciale, calificare cu privire la care nu există niciun temei pentru a aprecia că vizează exclusiv perioadele de timp ulterioare apariției legii. Acordarea unor beneficii pentru munca prestată anterior acestui moment nu reprezintă un aspect de retroactivitate a legii, întrucât beneficiile respective sunt valorificate după intrarea legii în vigoare, pentru viitor. ... 70. Atât timp cât art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 face referire la perioadele în care personalul silvic a desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții speciale de muncă, conform ordonanței de urgență a Guvernului, și la modalitatea în care se înregistrează perioada de vechime realizată în condiții speciale de muncă, nu poate fi omisă de la aplicarea acestor dispoziții legale perioada în care reclamantul a desfășurat activitate în condiții speciale doar pe considerentul că Legea nr. 234/2019 a intrat în vigoare ulterior acestei perioade, legiuitorul făcând referire expresă la perioadele de activitate desfășurate anterior intrării în vigoare a legii. ... 71. În sensul acestei opinii s-au pronunțat Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Ploiești și Curtea de Apel Cluj. ... 72. Puncte de vedere teoretice în același sens au exprimat judecătorii de la Tribunalul Ialomița - parțial, Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și de contencios administrativ și fiscal, opinia majoritară la Tribunalul Iași - Secția I civilă, Tribunalul Vaslui. ... 73. Cu privire la cea de-a doua întrebare ce face obiectul sesizării, respectiv dacă obținerea beneficiilor prevăzute de art. 20 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 la data deschiderii drepturilor de pensie este condiționată de plata contribuțiilor de asigurări sociale, iar dovada acestora trebuie să rezulte din declarația nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001, au fost exprimate două opinii. ... 74. Într-o opinie s-a reținut că obținerea de beneficii la data deschiderii drepturilor de pensie este condiționată de plata contribuțiilor de asigurări sociale, fiind invocate în acest sens dispozițiile art. 39 alin. (1) și art. 37 din Legea nr. 263/2010. ... 75. Astfel, s-a arătat că reglementarea specială nu conține o scutire de la obligativitatea plății contribuțiilor sociale aferente condițiilor speciale de muncă; or, câtă vreme încadrarea activităților desfășurate de personalul silvic în condiții speciale s-a realizat ope legis, dar cu respectarea reglementărilor adiacente domeniului de interes, este evident că recunoașterea beneficiilor dorite de reclamant la data deschiderii drepturilor de pensie este condiționată de achitarea contribuțiilor de asigurări sociale la bugetul de stat, conform art. 138 lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, text de lege ce reglementează o cotă de 8% datorată în cazul condițiilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010, de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau asimilate acestora. ... 76. Totodată, valorificarea la pensie a încadrării locului de muncă în condiții speciale nu se poate realiza în absența declarațiilor rectificative. Astfel, începând cu 1 aprilie 2001, declarația nominală de asigurare constituie documentul pe baza căruia se stabilește stagiul de cotizare în sistemul public de pensii și punctajul mediu anual pentru asigurații sistemului public de pensii. ... 77. Lipsa declarațiilor rectificative denotă faptul că angajatorii nu au procedat încă la înregistrarea condițiilor speciale de muncă, deși art. 20 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 dispune că perioada de vechime realizată în condiții speciale de muncă se înregistrează de către angajatori, operațiune ce ar fi trebuit să se reflecte în mod evident în declarațiile fiscale rectificative transmise instituției abilitate. ... 78. Practică judiciară în acest sens s-a identificat la Curtea de Apel Timișoara, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Gorj, Tribunalul Olt, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Bihor și Tribunalul Tulcea, iar puncte de vedere teoretice au fost exprimate de judecătorii de la Curtea de Apel București - Secția a X-a contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor - Secția I civilă, Tribunalul Vaslui (parțial). ... 79. Într-o a doua opinie s-a apreciat că valorificarea acestor perioade de stagiu de cotizare în condiții speciale de muncă nu poate fi condiționată de îndeplinirea de către angajator a unor obligații personale, precum plata unei contribuții superioare la bugetul asigurărilor sociale, deoarece o atare măsură nu este prevăzută nici de legea specială, respectiv art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, și nici de legea generală în materia drepturilor de asigurări sociale, și anume Legea nr. 263/2010. ... 80. În sensul acestei opinii s-au pronunțat hotărâri judecătorești de către Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Bistrița-Năsăud, Tribunalul Maramureș și Tribunalul Hunedoara. ... 81. Puncte de vedere teoretice au exprimat judecătorii de la Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Giurgiu - Secția civilă, Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Vaslui (parțial). ... 82. Referitor la ultima problemă de drept în discuție, respectiv dacă locurile de muncă din domeniul silvicultură, în care se desfășoară activitățile menționate la art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, se încadrează ope legis în condiții speciale de muncă sau numai după metodologia prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, au fost evidențiate trei opinii. ... 83. Într-o primă opinie s-a arătat că, în condițiile în care pentru personalul silvic legiuitorul a prevăzut că încadrarea în condiții speciale a locurilor de muncă se realizează „conform reglementărilor legale“, consecința logică ce transpare din această reglementare este că încadrarea locurilor de muncă prevăzute de art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 în condiții speciale trebuie să se subordoneze, în egală măsură, criteriilor stabilite prin art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010 (printre care și cel al expunerii efective a angajatului la factorii de risc pentru mai mult de 50% din timpul normal de lucru). ... 84. În acest sens s-au pronunțat hotărâri judecătorești la Curtea de Apel Timișoara, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Olt, Tribunalul Bihor și au fost exprimate puncte de vedere teoretice de judecătorii de la Curtea de Apel București - Secția a X-a contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Giurgiu - Secția civilă, Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Oradea. ... 85. Într-o a doua opinie s-a considerat că nu este vorba despre o încadrare de drept sau o asimilare legală a locurilor de muncă respective cu cele pe care legiuitorul le-a încadrat deja în categoria locurilor de muncă în condiții speciale. Potrivit art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale include anumite etape, în ordinea cronologică indicată de text, iar una din condițiile esențiale este obținerea avizelor necesare încadrării, această hotărâre de Guvern prevăzând o procedură obligatoriu de urmat. ... 86. În acest sens este o decizie civilă pronunțată de Curtea de Apel Craiova. ... 87. Într-o a treia opinie s-a arătat că legiuitorul, prin Legea nr. 234/2019, a prevăzut expres că locurile de muncă în care personalul silvic desfășoară anumite activități, enumerate limitativ în art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, reprezintă locuri de muncă în condiții speciale, iar perioadele în care personalul silvic a desfășurat activitățile respective reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă, fără nicio altă trimitere la prevederi legale adiacente domeniului de interes în discuție sau la criterii și metodologii de încadrare a locurilor de muncă. Acest aspect conduce la concluzia că, în ceea ce privește activitățile în discuție, nu există obligația angajatorului de a parcurge procedura metodologică prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003. ... 88. Pentru considerente similare, nu trebuie îndeplinite condițiile impuse de art. 30 din Legea nr. 263/2010, de la care Legea nr. 234/2019 derogă, potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant, fiind o lege specială ulterioară. ... 89. Totodată, din interpretarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 rezultă intenția legiuitorului de a încadra ope legis locurile de muncă enumerate expres și limitativ la art. 20 alin. (2) în locuri de muncă în condiții speciale. ... 90. În acest sens s-a identificat practică judiciară la Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Maramureș. ... 91. Puncte de vedere teoretice au exprimat judecătorii de la Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Bihor - Secția I civilă, Curtea de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Vaslui. ... 92. La Curtea de Apel Oradea și Curtea de Apel Cluj au fost identificate cauze similare suspendate în etapa procesuală a apelului, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă, până la soluționarea prezentei sesizări. ... 93. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. ... ...
Sursa oficială ↗