Decizia CCR nr. 436/2014Paragraful 30

25. În ce priveşte critica referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea Constituţională reţine că, aşa cum a arătat mai sus, legiuitorul, în limitele marjei de apreciere de care se bucură, este liber să impună astfel de condiţii ce ţin de promovarea ca judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De aceea, raţiunile justificate de necesitatea constituirii unei instanţe supreme din judecători asupra cărora nu poate plana niciun fel de suspiciune cu privire la cariera lor profesională reprezintă un mijloc de consolidare a statului de drept. Cu toate acestea, criteriile avute în vedere de noua reglementare trebuie să se supună, asemeni oricărei legi, exigenţelor impuse de principiul neretroactivităţii legii civile, întrucât, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie, "Legea dispune numai pentru viitor [...]." De aceea, legiuitorul este obligat ca, în activitatea de legiferare, să respecte principiul neretroactivităţii legii (cu singura excepţie permisă, cea a legii penale sau contravenţionale mai favorabile). La nivel infraconstituţional, principiul neretroactivităţii legii civile este prevăzut de art. 6 din Codul civil cu denumirea marginală "Aplicarea în timp a legii civile". Totodată, art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, cuprinde dispoziţii referitoare la soluţionarea conflictului de legi în timp, potrivit cărora "Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor".