Decizia CCR nr. 359/2014Paragraful 40

33. Din jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg rezultă concluzia clară că, în respectul art. 8 din Convenţie, referitor la dreptul la viaţă privată, statele au nu doar obligaţia negativă de a nu interveni prin ingerinţe, ci şi obligaţii pozitive, cum ar fi adoptarea anumitor măsuri care, respectând principiul proporţionalităţii, să dea prioritate interesului superior al copilului atunci când există un conflict faţă de interesele persoanei adoptatoare, prin aceste măsuri înţelegându-se inclusiv obligarea pretinsului tată la efectuarea testului ADN. În acest sens, art. 4 din Convenţia Europeană asupra statutului juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei, încheiată la Strasbourg la 15 octombrie 1975, la care România a aderat prin Legea nr. 101/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 30 septembrie 1992, prevede că "Recunoaşterea voluntară a paternităţii nu poate forma obiectul unei opoziţii sau contestaţii, când aceste proceduri sunt prevăzute de legislaţia internă, decât în cazul în care persoana care vrea să recunoască sau a recunoscut copilul nu este, biologic, tatăl său". În acelaşi scop, al respectării dreptului la identitate şi al dreptului la viaţă privată ale copilului, art. 420 alin. (1) din Codul civil dispune că "Recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată oricând şi de orice persoană interesată".