Decizia CCR nr. 359/2014Paragraful 53

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.06.2014 · dosar 4.074/83/2013
Paragraful 53
46. Dincolo de aceste neajunsuri reale, care ţin şi de specificitatea fiecărui caz de adopţie şi a materiei adopţiei, în general, şi care ar putea constitui obiectul unor reglementări mai cuprinzătoare în viitor, Curtea reţine că textele de lege criticate, prin condiţia pe care o impun în momentul încuviinţării adopţiei de către soţia tatălui firesc al copilului, servesc, în cele din urmă, ocrotirii interesului superior al acestuia. În lipsa unei asemenea condiţionări s-ar crea o situaţie discriminatorie între persoana de bună-credinţă care, dorind să adopte un copil, urmează regulile comune ale procedurii obişnuite, cu toate etapele sale prealabile încuviinţării adopţiei, şi cea care, prin simplul act voluntar al recunoaşterii şi fără a face vreo dovadă în sensul filiaţiei naturale, devine, din punct de vedere legal, tatăl firesc al copilului - pe care, eventual, l-a ales odată cu recunoaşterea -, beneficiind (soţia sa), prin urmare, de avantajul procedurii accelerate.
Sursa oficială ↗