Decizia CCR nr. 325/2014Paragraful 9

6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă opinează în sensul caracterului neîntemeiat al excepţiei. Apreciază că regula instituită de art. 679 alin. (2) ultima teză din Codul de procedură civilă nu conţine prevederi care să încalce normele constituţionale invocate. Potrivit dispoziţiilor legale criticate accesul la bunurile debitorului se poate face pe cale executării silite, prin pătrunderea în imobilul debitorului, în baza încuviinţării instanţei, care soluţionează cererea potrivit unei proceduri speciale reglementate de acest articol. Având în vedere urgenţa măsurii, legiuitorul nu a prevăzut şi posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva încheierii primei instanţe, fără ca prin aceasta să fie diminuate drepturile procesuale ale părţilor faţă de drepturile procesuale ale altor persoane aflate într-o procedură specială similară. Mai departe arată că dreptul de acces la o instanţă presupune posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct şi nemijlocit instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Acest drept nu este absolut, putând fi restrâns, limitările aduse exercitării acestui drept neputând însă aduce atingere substanţei dreptului în sine. Faptul că încheierea de încuviinţare a executării silite şi de autorizare a permiterii accesului în imobilul debitoarei, dată în primă instanţă, nu este susceptibilă de exercitarea unei căi de atac se înscrie în categoria de limitări a dreptului de acces la instanţă, limitare permisă prin prisma legitimităţii scopului urmărit, şi anume celeritatea procedurii de executare silită. De asemenea arată că debitoarea are la dispoziţie calea contestaţiei la executare, inclusiv sub aspectul analizării fondului dreptului cuprins în titlul executoriu, conform prevederilor art. 711 şi 712 din Codul de procedură civilă.