Decizia CCR nr. 300/2014Paragraful 24

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la dispoziţiile art. 141^1 şi art. 144 din Codul penal din 1969, Curtea constată că, din punctul de vedere al săvârşirii, infracţiunile au o formă perfectă - care este forma consumată, şi o formă imperfectă - tentativa, ambele pedepsibile, în condiţiile prevăzute în Codul penal. Astfel, în sens material, prin "săvârşirea unei infracţiuni" se înţelege săvârşirea unei fapte pedepsite de lege, oricare ar fi forma concretă pe care această faptă o îmbracă. Tentativa constă în săvârşirea de acte materiale de executare ce duc la realizarea rezoluţiei infracţionale, care au loc între momentul final al actelor de pregătire a săvârşirii infracţiunii şi momentul consumării acesteia. Pentru acest motiv, tentativa constituie, din punctul de vedere instituţional, o formă a infracţiunii, iar, din punct de vedere juridic, o faptă penală - o infracţiune, fiind incriminată în anumite condiţii prevăzute de legea penală. Prin urmare, tentativa reprezintă o parte din activitatea infracţională, găsindu-se într-un raport de antecedenţă cauzală cu rezultatul final care s-ar fi produs dacă fapta nu ar fi rămas fără rezultat sau în forma imperfectă a unei executări neterminate.