Decizia CCR nr. 307/2014Paragraful 34

24. Pentru toate cele arătate mai sus, Curtea constată că argumentele enunţate în Decizia nr. 321 din 29 martie 2007, la care s-a făcut referire la paragraful 20, îşi menţin valabilitatea mutatis mutandis şi în cauza de faţă. Susţinerile autorilor excepţiei, potrivit cărora, în concursul dintre această decizie şi Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, ar trebui să prevaleze ultima, deoarece este de dată mai recentă, nu poate fi reţinut, deoarece ultima decizie vizează atribuţiile Agenţiei Naţionale de Integritate, reglementate de Legea nr. 176/2010, iar nu Comisia de cercetare a averilor astfel cum este ea instituită prin Legea nr. 115/1996. De altfel, prin aceeaşi decizie, pe care autorii excepţiei o consideră aplicabilă în speţă, Curtea Constituţională a făcut referiri pozitive cu privire la existenţa, în precedent, a Comisiei de cercetare, în antiteză cu soluţia exercitării aceluiaşi tip de control de către Agenţia Naţională de Integritate: "În acelaşi sens, Curtea observă că, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 144/2007, competenţa de constatare a existenţei unei diferenţe vădite între bunurile şi valorile declarate sau deţinute şi bunurile şi valorile ce puteau fi dobândite din veniturile legal realizate aparţinea "comisiei de cercetare", un organ colegial, format din judecători şi procurori, potrivit Legii nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici."