Decizia CCR nr. 286/2014Paragraful 9
Paragraful 9
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că din redactarea dispoziţiilor art. 56^1 din Legea nr. 350/2001 rezultă că acestea s-ar aplica inclusiv lucrărilor de construcţii executate anterior datei intrării în vigoare a acestui articol, ceea ce înseamnă că retroactivează, de vreme ce se aplică unor fapte din trecut. Arată că intrarea în legalitate, prin obţinerea autorizaţiei de construire, se poate dispune de către autoritatea competentă numai o dată cu aplicarea amenzii, deci concomitent cu aplicarea sancţiunii contravenţionale principale, şi constituie, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, raportate la cele ale art. 5 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, o sancţiune contravenţională complementară. În aceste condiţii, autorii excepţiei susţin că art. 56^1 din Legea nr. 350/2001 nu respectă dispoziţia din Legea fundamentală privind aplicarea legii contravenţionale mai favorabile, întrucât până la data intrării în vigoare a art. 56^1 nu era interzisă aprobarea documentaţiilor de urbanism în scopul intrării în legalitate a unor construcţii edificate fără autorizaţie de construire sau care nu respectau prevederile autorizaţiei de construire.
Sursa oficială ↗