Decizia ÎCCJ nr. 1/2023 (RIL)Punctul VIII.2

VIII.2. Asupra fondului recursului în interesul legii 52. Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în esență, problema de drept ce constituie obiectul sesizării vizează stabilirea competenței materiale a instanței în ce privește acțiunile având ca obiect cereri în constatarea caracterului ilicit al faptei care aduce atingere unor drepturi nepatrimoniale, cereri întemeiate pe dispozițiile art. 253 alin. (1) lit. c) din Codul civil, atunci când acestea sunt formulate simultan cu cereri întemeiate pe dispozițiile art. 253 alin. (4) din Codul civil, de a se acorda despăgubiri care nu depășesc valoarea de 200.000 lei inclusiv. ... 53. Din această perspectivă se apreciază că în examinarea problemei de drept enunțate se impune analiza dispozițiilor art. 253 și ale art. 1.391 din Codul civil și ale art. 94 și 95 din Codul de procedură civilă. ... 54. Prioritar analizei acestor dispoziții trebuie precizat că dispozițiile art. 252-257 din Codul civil sunt inspirate din dispozițiile art. 28 și 29 din Codul civil elvețian, în care se consideră că gravitatea prejudiciului moral poate fi diminuată de satisfacția pe care victima a primit-o prin hotărârea de constatare a caracterului ilicit al faptei, care este publicată sau, după caz, comunicată unor terți. ... 55. Așadar, având ca reper modelul elvețian (dispozițiile art. 28 și 29 din Codul civil elvețian modificat în anul 1983), o reglementare relativ modernă, cu o jurisprudență deja conturată, intenția legiuitorului a fost aceea de a oferi în noul Cod civil o reglementare unitară privind mijloacele de protejare a drepturilor nepatrimoniale, punând la dispoziția persoanei interesate mijloace moderne și flexibile pentru repararea prejudiciilor nepatrimoniale, atât prin măsuri menite să restabilească dreptul atins, cât și prin compensații materiale, mijloace care pot fi cumulate, păstrându-și, însă, caracterul distinct. ... 56. Astfel, art. 253 din Codul civil, referindu-se la mijloacele de apărare a drepturilor nepatrimoniale, concluzie ce rezultă din denumirea marginală a textului „Mijloace de apărare“ și cea a titlului V „Apărarea drepturilor nepatrimoniale“ din cartea I „Despre persoane“ din Codul civil, prevede că: (1) Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori amenințate poate cere oricând instanței: a) interzicerea săvârșirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă; ... b) încetarea încălcării și interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă; ... c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă. ... (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanța poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) . (3) Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanței să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanță spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt: a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare; ... b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat. ... (4) De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acțiune este supus prescripției extinctive. Art. 1.391 din Codul civil, cu denumirea marginală „Repararea prejudiciului nepatrimonial“, prevede: (1) În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială. (2) Instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu. (3) Dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalității oricărui subiect de drept va putea fi cedat numai în cazul când a fost stabilit printr-o tranzacție sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă. (4) Dreptul la despăgubire, recunoscut potrivit dispozițiilor prezentului articol, nu trece la moștenitori. Aceștia îl pot însă exercita, dacă acțiunea a fost pornită de defunct. (5) Dispozițiile art. 253-256 rămân aplicabile. Dispozițiile art. 94 din Codul de procedură civilă prevăd că: Judecătoriile judecă: 1. în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani: (...) h) cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe; (...) ... k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști;“ (...) ... ... Dispozițiile art. 95 din Codul de procedură civilă prevăd că: Tribunalele judecă: 1. în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe;“ (...) ... ... 57. Din perspectiva dispozițiilor legale enunțate, în ce privește problema de drept ce formează obiectul sesizării, se constată că, în analiza dispozițiilor art. 253 alin. (1) lit. c) din Codul civil, raportat la art. 253 alin. (4) din Codul civil, se impune lămurirea cu prioritate a următoarelor aspecte: a) care este raportul dintre capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului ilicit al faptei, pe de o parte, și cel privind acordarea despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial produs, pe de altă parte, respectiv dacă cererea având ca obiect constatarea caracterului ilicit al faptei care aduce atingere unui drept nepatrimonial, întemeiată pe dispozițiile art. 253 alin. (1) lit. c) din Codul civil, are natura unui capăt de cerere autonom, distinct de cel având ca obiect plata despăgubirilor pentru daune morale, întemeiat pe dispozițiile art. 253 alin. (4) din Codul civil, sau reprezintă doar o specie a acțiunii în răspundere civilă delictuală reglementate de art. 1.349 din Codul civil, care nu poate fi disociată de despăgubirile solicitate în vederea reparării prejudiciului cauzat, întrucât prin aceasta se solicită, în mod implicit, constatarea existenței faptei ilicite, care reprezintă una dintre condițiile necesare pentru atragerea răspunderii civile delictuale; ... b) în ipoteza în care s-ar considera că există două capete de cerere distincte și autonome, se impune a se stabili care este natura juridică a cererii întemeiate pe dispozițiile art. 253 alin. (1) lit. a) -c) din Codul civil, respectiv dacă aceasta are natura juridică a unei acțiuni în constatare (în apărarea unui drept nepatrimonial) care, nefăcând parte din categoria acțiunilor enumerate de art. 94 pct. 1 lit. a) -k) din Codul de procedură civilă pentru a intra în competența de soluționare a judecătoriei, va fi de competența tribunalului, potrivit art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, sau dacă vizează, în sens larg, obligații de a face sau de a nu face, ce intră în competența de soluționare a judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. h) din Codul de procedură civilă; ... c) care este instanța competentă material atunci când cele două capete de cerere (constatarea caracterului ilicit al faptei și plata despăgubirilor care nu depășesc valoarea de 200.000 lei inclusiv) sunt formulate simultan în acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 253 alin. (4) din Codul civil. ... ... 58. Cu referire la primul aspect, ce vizează raportul dintre cele două cereri, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că cererea de constatare a caracterului ilicit al faptei săvârșite, în cazul încălcării ori al amenințării drepturilor nepatrimoniale ale persoanei fizice, întemeiată pe art. 253 alin. (1) lit. c) din Codul civil, constituie un capăt de cerere distinct de cel privind obligarea autorului faptei prejudiciabile la acordarea reparației patrimoniale pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat, întemeiată pe art. 253 alin. (4) din Codul civil. ... 59. Astfel, din analiza dispozițiilor art. 253 din Codul civil rezultă că persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori amenințate are la dispoziție mai multe mecanisme alternative și independente de apărare, prevăzute de alin. (1) lit. a) -c) , respectiv la alin. (3) și (4) ale aceluiași articol, mecanisme ce pot fi cumulate. ... 60. Ideea caracterului cumulativ al mijloacelor de apărare prevăzute de alin. (1) , (3) și (4) ale textului legal analizat rezultă din interpretarea gramaticală și sistemică a acestuia, termenii folosiți de legiuitor conducând în mod neechivoc la această concluzie. ... 61. Astfel, în alin. (1) se menționează că persoana poate cere „oricând“ instanței constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, având „totodată“ acces la mijloacele de apărare prevăzute de alin. (3) și „de asemenea“ posibilitatea de a cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, potrivit alin. (4) . ... 62. Așadar, art. 253 din Codul civil reglementează un sistem mixt de reparare a prejudiciilor nepatrimoniale, fiind prevăzute atât măsuri cu caracter nepatrimonial pentru restabilirea drepturilor nepatrimoniale încălcate sau amenințate [cele de la alin. (1) și (3) ], cât și măsuri cu caracter patrimonial [conform alin. (4) ], posibilitatea cumulului mijloacelor de apărare fiind incontestabilă. ... 63. Folosirea adverbului „totodată“ pentru mijlocul procedural pus la dispoziția persoanei interesate prin art. 253 alin. (3) din Codul civil și a locuțiunii adverbiale „de asemenea“ pentru mijlocul procedural pus la dispoziție prin art. 253 alin. (4) din același cod presupune că tipul de cerere reglementată de alin. (4) (acordarea de despăgubiri sau a unei reparații patrimoniale) se exercită în aceleași condiții cu cererea de la alin. (3) (obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare; orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat). ... 64. Cum cererea de la alin. (3) al art. 253 din Codul civil se poate exercita în același timp cu cea reglementată de primul alineat al aceluiași text legal, aceeași soluție trebuie adoptată și pentru cererea de la alin. (4) al textului legal enunțat. ... 65. Cu alte cuvinte, cererea prin care persoana prejudiciată solicită, în temeiul art. 253 alin. (4) din Codul civil, despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat poate fi formulată concomitent cu cererea de constatare a caracterului ilicit al faptei săvârșite, în temeiul art. 253 alin. (1) lit. c) din Codul civil, întrucât persoana interesată nefiind obligată să opteze pentru una dintre ele, rezultă că fiecare dintre aceste cereri își păstrează caracterul autonom și distinct. ... 66. Sub un alt aspect, din cuprinsul art. 253 alin. (1) din Codul civil rezultă că, pentru admiterea cererii de constatare a caracterului ilicit al faptei, trebuie să fi avut loc o încălcare ori o amenințare a drepturilor nepatrimoniale ale persoanei fizice și tulburarea trebuie să persiste, în timp ce, pentru admiterea cererii de acordare a despăgubirii sau, după caz, a reparației patrimoniale pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat, este necesară o condiție suplimentară, expres prevăzută de alin. (4) al art. 253 din Codul civil, și anume ca vătămarea să fie imputabilă autorului faptei ilicite. ... 67. Cu alte cuvinte, pentru admiterea cererii de constatare a caracterului ilicit al faptei nu este neapărat necesară îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, în concret, accesul la acest mijloc de apărare fiind garantat pentru simpla încălcare sau amenințare a dreptului nepatrimonial, dar, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect acordarea de despăgubiri, cerințele răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie trebuie să fie îndeplinite. ... 68. În aceste condiții, cererea întemeiată pe art. 253 alin. (1) lit. c) din Codul civil nu poate fi considerată o specie a acțiunii în răspundere civilă delictuală întrucât constatarea caracterului ilicit al faptei, în temeiul textului legal menționat, este considerată de legiuitor ca fiind chiar una dintre modalitățile de apărare prevăzute în favoarea persoanei ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate sau amenințate, pe când, în cazul acțiunii în răspundere civilă delictuală, caracterul ilicit al faptei constituie doar una dintre condițiile cumulative ce trebuie îndeplinite pentru admiterea acțiunii, finalitatea urmărită fiind acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârșirea faptei ilicite, prejudiciu care poate fi patrimonial sau nepatrimonial. ... 69. Distincția este și mai clară prin raportare la natura juridică a celor două cereri, cererea întemeiată pe art. 253 alin. (1) lit. c) din Codul civil fiind una în constatare, în timp ce acțiunea în răspundere civilă delictuală este o acțiune în realizare. ... 70. În sprijinul tezei potrivit căreia cererea de constatare a caracterului ilicit al faptei nu constituie o formă de răspundere civilă delictuală vin atât denumirea marginală a art. 253 din Codul civil „Mijloace de apărare“ (a drepturilor nepatrimoniale), cât și topografia textului. ... 71. Astfel, art. 253 din Codul civil este situat în titlul V „Apărarea drepturilor nepatrimoniale“ din cartea I a Codului civil, „Despre persoane“, în timp ce art. 1.391 din Codul civil este situat în secțiunea a 6-a „Repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale“ a capitolului IV „Răspunderea civilă“ din titlul II „Izvoarele obligațiilor“ al cărții a V-a „Despre obligații“. ... 72. Art. 1.391 din Codul civil, cu denumirea marginală „Repararea prejudiciului nepatrimonial“, prevede la alin. (5) că „dispozițiile art. 253-256 rămân aplicabile“, ceea ce conduce la concluzia că aceste din urmă dispoziții legale nu au fost concepute ca o formă de reparare a prejudiciului nepatrimonial, ca efect al îndeplinirii cerințelor răspunderii civile delictuale, însă ele vor fi incidente și în aceste situații, rămânând aplicabile, astfel cum prevede, în mod explicit, textul. ... 73. Cu alte cuvinte, sfera de aplicare a art. 253-256 din Codul civil este mai amplă decât aceea a ipotezelor de răspundere civilă delictuală tipică pentru fapta proprie, incluzând și ipotezele de lipsă a vinovăției, împrejurare față de care nu se poate aprecia că cererea de constatare a caracterului ilicit al faptei ar avea un rol pur argumentativ și că ar constitui o simplă afirmare a uneia dintre condițiile răspunderii civile delictuale. ... 74. Autonomia capătului de cerere privind constatarea caracterului ilicit al faptei față de cererea având ca obiect acordarea despăgubirilor mai rezultă și din împrejurarea că dreptul la acțiune în sens material este independent și are un regim juridic aparte din perspectiva prescripției extinctive în raport cu cel având ca obiect acordarea despăgubirilor. ... 75. Astfel, art. 253 alin. (4) teza finală din Codul civil prevede în mod expres că dreptul la acțiunea în despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial este supus prescripției extinctive. În schimb, cererea de constatare a caracterului ilicit al faptei este imprescriptibilă, prin raportare la dispozițiile art. 2.502 alin. (2) pct. 1 din Codul civil, care stabilesc că acțiunea pentru apărarea unui drept nepatrimonial este imprescriptibilă, cu excepția cazului în care prin lege se dispune altfel. ... 76. Ca atare, în situația în care reclamantul înțelege să promoveze o cerere de constatare a caracterului ilicit al faptei care aduce atingere unor drepturi nepatrimoniale, întemeiată pe prevederile art. 253 alin. (1) lit. c) din Codul civil, simultan cu o cerere în despăgubire, întemeiată pe dispozițiile art. 253 alin. (4) din același cod, există posibilitatea constatării caracterului ilicit al faptei prin dispozitivul hotărârii judecătorești și a respingerii acțiunii în pretenții ca prescrisă sau ca neîntemeiată, după caz, după cum există și posibilitatea admiterii ambelor capete de cerere. ... 77. În cazul în care s-ar considera că cererea de constatare a caracterului ilicit al faptei nu constituie un capăt de cerere distinct, o eventuală admitere a excepției prescripției dreptului la acțiunea în pretenții ar face ca acest capăt de cerere să rămână nesoluționat, în pofida unor norme care stabilesc caracterul său imprescriptibil, ceea ce nu poate fi acceptat. ... 78. În considerarea acestor argumente, se impune concluzia că cererea de constatare a caracterului ilicit al faptei săvârșite, în cazul încălcării ori al amenințării drepturilor nepatrimoniale ale persoanei fizice, întemeiată pe art. 253 alin. (1) lit. c) din Codul civil, constituind prin ea însăși o măsură reparatorie (de natură nepatrimonială) a prejudiciilor nepatrimoniale, reglementată distinct de celelalte mijloace juridice de protejare a drepturilor nepatrimoniale cuprinse în art. 253 alin. (3) și (4) din Codul civil, are caracter autonom față de cererea privind obligarea autorului faptei prejudiciabile la acordarea reparației patrimoniale pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat, întemeiată pe art. 253 alin. (4) din Codul civil. ... 79. În ceea ce privește cea de-a doua chestiune în discuție, referitoare la natura juridică a cererii întemeiate pe dispozițiile art. 253 alin. (1) lit. c) din Codul civil, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că acțiunea în constatarea caracterului ilicit al faptei este o acțiune nepatrimonială (în apărarea unui drept nepatrimonial), prin care se tinde la restabilirea dreptului nepatrimonial încălcat, care, nefăcând parte din categoria acțiunilor enumerate de art. 94 pct. 1 lit. a) -k) din Codul de procedură civilă, nu intră în competența de soluționare a judecătoriei, astfel că va fi de competența tribunalului, ca instanță de drept comun, potrivit art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, care prevede că tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. ... 80. Nu se poate considera că o astfel de acțiune ar viza, în sens larg, obligații de a face sau de a nu face, ce intră în competența de soluționare a judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. h) din Codul de procedură civilă, întrucât pe calea acesteia nu se urmărește stabilirea sau interzicerea unei anumite conduite, a unei îndatoriri etc., ci se tinde la constatarea existenței unui drept nepatrimonial. ... 81. Or, cererile de apărare a drepturilor nepatrimoniale la care se referă art. 253 alin. (1) -(3) din Codul civil excedează prin conținutul lor sferei „obligațiilor de a face sau de a nu face neevaluabile în bani“, fiind, astfel, de competența tribunalului, în temeiul art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă. ... 82. Nu se poate reține că o astfel de acțiune, în constatare, ar fi inadmisibilă în raport cu dispozițiile art. 35 din Codul de procedură civilă, întrucât reclamantul ar avea la îndemână acțiunea în despăgubire, pentru că, din modul de reglementare a mijloacelor de apărare a drepturilor nepatrimoniale, rezultă că poate exista un cumul de măsuri, fiecare având natura sa specifică, motiv pentru care este evident că acțiunea în despăgubire nu constituie acțiunea în realizare corespondentă. ... 83. Din perspectiva celor expuse, în raport cu dispozițiile art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că tribunalul este instanța competentă material să judece acțiunile având ca obiect cereri de constatare a caracterului ilicit al faptei care aduce atingere unor drepturi nepatrimoniale, cereri întemeiate pe prevederile art. 253 alin. (1) lit. c) din Codul civil, atunci când acestea sunt formulate simultan cu cereri întemeiate pe dispozițiile art. 253 alin. (4) din Codul civil de a se acorda despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat, care nu depășește valoarea de 200.000 lei inclusiv. ... 84. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 517 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ... ...