Decizia CCR nr. 221/2014Paragraful 10

6. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 361 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968, se susţine că imposibilitatea atacării cu apel a sentinţelor pronunţate în primă instanţă de către judecătorii lipseşte părţile de posibilitatea de a obţine, înainte ca soluţia pronunţată să devină definitivă, remedierea eventualelor erori de fapt sau de drept apărute în soluţionarea în fond a cauzelor de către judecătorii, cu consecinţa încălcării dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, precum şi a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se arată că textul criticat contravine, totodată, prevederilor art. 129 din Constituţie, precum şi dreptului la un recurs efectiv garantat prin art. 13 din Convenţie. Se susţine, în acest sens, că în cauzele penale, în care prin sentinţa instanţei de fond poate fi dispusă pedeapsa închisorii, este obligatorie existenţa triplului grad de jurisdicţie, că judecarea în fond a cauzelor de complete formate dintr-un singur judecător poate duce la pronunţarea unor soluţii greşite, cu consecinţa executării pe nedrept de către persoanele condamnate a unor pedepse privative de libertate şi că scopul avut în vedere de legiuitor, acela al asigurării celerităţii procesului penal şi al degrevării instanţelor de apel, nu justifică impunerea acestei restricţii. Se arată că, pentru aceste motive, dispoziţiile art. 361 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968 încalcă şi prevederile art. 53 din Legea fundamentală, constituind restrângeri nejustificate ale drepturilor constituţionale invocate.