Decizia CCR nr. 205/2014Paragraful 33

29. Dată fiind această lipsă de identitate între dispoziţiile legale criticate, rămâne Curţii Constituţionale, astfel cum s-a arătat în jurisprudenţa sa, sarcina de a stabili obiectul real al excepţiei de neconstituţionalitate asupra căruia se va pronunţa. Practica instanţei constituţionale în situaţii asemănătoare este de a stabili obiectul excepţiei orientându-se după elementele prezente în cuprinsul argumentării scrise a excepţiei, elemente care, din varii motive, nu se regăsesc şi în cuprinsul încheierii de sesizare (uneori chiar erori materiale, lipsa atenţiei sau a consecvenţei de redactare pe parcursul încheierii de sesizare). Chiar dacă actul de învestire a Curţii este încheierea de sesizare a instanţei judecătoreşti, iar Curtea nu se poate sesiza din oficiu, nici asupra dispoziţiilor legale criticate şi nici asupra temeiurilor fundamentale invocate în susţinerea excepţiei, Curtea a considerat, în jurisprudenţa sa, că relevant şi justificator pentru stabilirea obiectului real al excepţiei este interesul autorului excepţiei, incidenţa în cauză a dispoziţiilor legale criticate şi asigurarea efectivă a accesului său la justiţia constituţională (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).