Decizia CCR nr. 209/2014Paragraful 15

11. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă, exprimându-şi opinia asupra excepţiilor de neconstituţionalitate invocate, apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale. Se arată, în acest sens, că nu se poate reţine încălcarea principiului neretroactivităţii, deoarece în speţă este vorba despre situaţii în curs de constituire (facta pendentia), şi nu de drepturi definitiv câştigate sau situaţii juridice deja constituite, iar regula tempus regit actum guvernează actele juridice contravenţionale; prin urmare, nu este vorba despre raporturi juridice determinate de părţi, cu drepturi şi obligaţii prestabilite, astfel că promovarea unei acţiuni judiciare sub imperiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi cu invocarea Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii nu înseamnă că efectele acestora se întind pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare. În privinţa pretinsei stări de discriminare create prin aplicarea dispoziţiilor art. 4 şi ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sub aspectul termenelor diferite instituite, se arată că situaţia de dezavantaj sau de discriminare în care s-ar găsi unele persoane are o justificare obiectivă, constând în necesitatea reglementării legale a situaţiilor juridice impuse de volumul mare al notificărilor nesoluţionate, pe de o parte, şi a măsurilor ce s-au impus prin Hotărârea-pilot Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. Dispoziţiile art. 33 din lege nu contravin nici art. 21 din Constituţie, privind accesul liber la justiţie, întrucât prin reglementarea criticată doar s-au stabilit noi termene pentru soluţionarea administrativă a cererilor de restituire, la expirarea cărora orice persoană interesată se poate adresa instanţei judecătoreşti pentru verificarea legalităţii deciziilor şi dispoziţiilor emise în această procedură.