Decizia CCR nr. 196/2014Paragraful 13
Paragraful 13
9. Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală din 1968 nu contravin normei constituţionale de la art. 131 alin. (1) , reţinându-se faptul că ordinea de drept se concretizează în ordinea publică prin asigurarea respectării legii penale şi că procurorul acţionează atât ca apărător al intereselor generale ale societăţii, cât şi ca apărător al intereselor părţilor din proces, în spiritul legalităţii. Se subliniază că acestuia îi revine o importantă funcţie în cadrul procesului penal, întrucât întreaga fază a urmăririi penale se desfăşoară sub supravegherea sa, dar că activitatea procurorului este suspusă controlului instanţelor de judecată. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 983 din 8 iulie 2010 şi nr. 1.447 din 3 noiembrie 2011.
Sursa oficială ↗