Decizia CCR nr. 164/2014Paragraful 14

Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile art. 250, art. 253, art. 257 şi art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală din 1968 constituie veritabile garanţii ale dreptului la apărare, întrucât reglementează obligaţia organului de cercetare penală ca, după punerea în mişcare a acţiunii penale, să îl cheme pe inculpat şi să îi prezinte materialul de urmărire penală, aceeaşi obligaţie fiind impusă şi procurorului, în cazul desfăşurării urmăririi penale fără punerea în mişcare a acţiunii penale. Se susţine că, contrar afirmaţiilor autorului excepţiei, obligativitatea prezentării materialului de urmărire penală în cele două situaţii arătate asigură posibilitatea învinuitului sau inculpatului, după caz, de a cunoaşte materialul de urmărire penală în integralitatea sa, în vederea exercitării drepturilor procesuale de care dispune, în condiţiile egalităţii de arme, ca exigenţă a dreptului la un proces echitabil. Se arată, în schimb, că textele criticate nu împiedică părţile interesate să depună un minimum de diligenţă în vederea studierii dosarului, pentru a-şi formula apărările necesare în raport cu probele administrate în cauză, şi că pasivitatea lor în această primă fază a procesului penal nu este de natură a conferi caracter neconstituţional textelor criticate. Se arată, de asemenea, că prevederile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală din 1968 nu încalcă dreptul la un proces echitabil sau dreptul la apărare, dând persoanei interesate posibilitatea de a demonstra nelegalitatea actului atacat. În subsidiar, se arată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit, în realitate, de modul de interpretare şi aplicare a legii de către organele de urmărire penală şi că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceste aspecte nu intră în sfera competenţei instanţei de contencios constituţional. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 476 din 22 septembrie 2005 şi nr. 636 din 3 octombrie 2006.