Decizia CCR nr. 191/2014Paragraful 15

11. De asemenea, autorul excepţiei consideră că, în mod particular, dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 aduc atingere principiului separaţiei puterilor în stat prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie, deoarece judecătorii au fost transformaţi în "agenţi fiscali", care lucrează în folosul puterii executive, gestionând taxele judiciare de timbru destinate bugetului unităţilor administrativ-teritoriale. Mai susţine că, în măsura în care dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, fără să aibă statut de lege organică, dau dreptul unei instanţe de contencios administrativ să anuleze o cerere de chemare în judecată, acestea încalcă şi prevederile constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. k) privind reglementarea prin lege organică a contenciosului administrativ şi, automat, încalcă şi principiul supremaţiei Constituţiei consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. În fine, arată că dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 aduc atingere şi principiului securităţii raporturilor juridice şi, prin aceasta, prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât nu respectă regulile de claritate a limbajului juridic şi sunt lipsite de previzibilitate. Consideră că din textul de lege criticat separat nu se înţelege prin ce act procedural stabileşte instanţa cuantumul taxei judiciare de timbru şi care este procedura prin care se aduce la cunoştinţa justiţiabilului, lăsând, astfel, loc arbitrariului judecătorului care se sustrage obligaţiei de a emite o încheiere motivată cu privire la cuantumul taxei de timbru şi la motivele instituirii acestei obligaţii, precum şi de a comunica această încheiere justiţiabilului.