Sari la conținut

Decizia CCR nr. 167/2014Paragraful 20

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
20.03.2014
Dosarul
372/93/2013

Prin Decizia nr. 131 din 7 martie 2013, Curtea a reţinut că specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au o înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală şi că aceştia au calitatea de funcţionari publici, iar constatările tehnico-ştiinţifice efectuate din dispoziţia scrisă a procurorului constituie mijloc de probă. Totodată, Curtea a subliniat faptul că o componentă a garanţiilor unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este principiul egalităţii armelor, ce semnifică tratarea egală a părţilor pe toată durata desfăşurării procedurii în faţa unei instanţe de judecată, fără ca una să fie dezavantajată în raport cu cealaltă. Curtea a constatat că, din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 18 martie 1997, pronunţată în Cauza Mantovanelli împotriva Franţei, paragraful 36), reiese că se încalcă principiul egalităţii armelor atunci când procedura contestată, în ansamblul ei, nu a respectat prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Curtea a mai reţinut că principiul contradictorialităţii, o altă componentă a dreptului la un proces echitabil, presupune, în esenţă, posibilitatea pentru părţile unui proces de a lua la cunoştinţă de toate probele şi observaţiile prezentate judecătorului, de natură să îi influenţeze decizia şi de a le discuta (Hotărârea din 27 martie 1998, pronunţată în Cauza J.J. împotriva Olandei, paragraful 43, şi Hotărârea din 2 iunie 2005, pronunţată în Cauza Cottin împotriva Belgiei, paragraful 33).

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie