Decizia ÎCCJ nr. 78/2022 (HP)Punctul IX

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 28.11.2022 · dosar 1.418/1/2022
Punctul IX
IX. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția judiciară, a apreciat în cuprinsul concluziilor formulate, cu privire la criteriile de admisibilitate stabilite de art. 475 din Codul de procedură penală, că acestea sunt îndeplinite cumulativ. Cu privire la fondul sesizării, coroborând norma de incriminare prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal cu prevederile art. 83 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, rezultă că au dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice din România titularii permiselor de conducere valabile eliberate de autoritățile statelor membre ale Convenției asupra circulației rutiere, statelor membre ale Uniunii Europene sau statelor cu care România a încheiat un tratat privind recunoașterea reciprocă a permiselor auto. Pentru statele care nu se încadrează în aceste categorii, persoanele care doresc să își exercite dreptul de a conduce în România trebuie să posede și permis de conducere internațional. Prin urmare, se poate observa că legiuitorul român nu reglementează instituția permisului provizoriu. Așa cum reiese din încheierea de trimitere, permisul de conducere provizoriu britanic intitulat „Provisional Driving Licence“ nu este valabil în afara teritoriului Marii Britanii, fiind emis de autoritatea britanică, respectiv Driving Vehicle and Licencing Authority (DVLA), persoanelor care doresc să dobândească deprinderile necesare conducerii de autovehicule. De asemenea, din încheierea de trimitere reiese că titularii acestor permise provizorii pot conduce autovehicule doar pe teritoriul Marii Britanii, în anumite condiții restrictive, eliberarea unui asemenea permis provizoriu fiind posibilă încă de la vârsta de 15 ani și 9 luni, pe baza unor formalități de obținere mai puțin riguroase decât cele necesare pentru obținerea unui permis normal. În concluziile formulate s-a apreciat că, prin incriminarea variantei alternative de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal, legiuitorul a urmărit să sancționeze într-o variantă atenuată persoanele care dețin în principiu abilitatea de a conduce un vehicul, aspect recunoscut prin dobândirea la un moment dat a dreptului de a conduce, dar, din diverse motive, precum anularea, suspendarea, retragerea permisului, neconformitatea acestuia cu categoria vehiculului sau cu normele internaționale, ele nu pot conduce un vehicul în condițiile date. Or, după cum reiese din datele speței, un permis de conducere provizoriu eliberat de autoritățile din Marea Britanie este supus unor condiții restrictive și nu îndeplinește condițiile de a fi recunoscut în afara teritoriului statului emitent. Prin urmare, persoana care îl deține are un drept de a conduce vehicule, însă limitat numai pe teritoriul statului emitent, încadrându-se astfel în ipoteza prevăzută de norma de incriminare de la art. 335 alin. (2) teza finală din Codul penal. Astfel, s-a exprimat opinia potrivit căreia persoana care deține un permis de conducere provizoriu eliberat de autoritățile din Marea Britanie face parte din categoria persoanelor care nu au dreptul de a conduce autovehicule în România, iar conducerea pe drumurile publice de către o asemenea persoană a unui vehicul îndeplinește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal. ...
Sursa oficială ↗