Decizia ÎCCJ nr. 23/2022 (RIL)Punctul VII

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 14.11.2022 · dosar 1.059/1/2022
Punctul VII
VII. Opiniile exprimate de specialiști În conformitate cu dispozițiile art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată opinia specialiștilor în drept penal de la facultățile din cadrul Universității București, Universității Iași, Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și Universității de Vest - Timișoara, cu privire la chestiunea de drept care formează obiectul recursului în interesul legii. La data de 16 septembrie 2022, Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara - Centrul de cercetări în Științe penale a depus o opinie juridică, prin care a arătat că gradul profesional al magistratului constituie un criteriu relevant pentru determinarea competenței personale a instanțelor în materie penală. În susținerea opiniei formulate, s-a arătat că ceea ce trebuie să prevaleze în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale incidente este gradul profesional al judecătorului/procurorului cercetat, și nu locul unde acesta își desfășoară efectiv activitatea. S-a arătat că mai multe texte din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la detașare, delegare și transfer, indică faptul că schimbarea locului de muncă nu se poate face la instanțe/parchete de nivel superior celor la care magistratul are dreptul să funcționeze, potrivit legii, ceea ce înseamnă că gradul profesional are caracter principal în raport cu locul de desfășurare a activității, gradul profesional fiind cel ce subordonează locul de muncă. Prin urmare, s-a arătat că argumentul de interpretare gramaticală nu oferă soluții complete la toate situațiile care se pot ivi în practică și, ca atare, nu poate susține orientarea jurisprudențială care promovează determinarea competenței instanței penale prin raportare la instanța/parchetul la care magistratul își desfășoară activitatea. ...
Sursa oficială ↗