Decizia ÎCCJ nr. 24/2022 (RIL)Punctul V
Punctul V
V. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
27. Analizând orientările jurisprudențiale identificate în practica instanțelor, procurorul general a apreciat, în principal, că recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov este inadmisibil, față de considerentele reținute prin Decizia nr. 38 din 7 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 27 septembrie 2021 (Decizia nr. 38 din 7 iunie 2022), prin care s-a reținut că problema de drept nu prezenta un grad de dificultate care să fi justificat declanșarea mecanismului reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă, interpretarea normelor legale fiind una facilă, iar problema ridicată de instanța de trimitere viza chestiuni a căror verificare se afla în sarcina acesteia. ...
28. Chiar dacă aceste considerente au fost dezvoltate în cadrul analizei efectuate asupra gradului de dificultate al chestiunii de drept (condiție de admisibilitate a mecanismului aprioric de unificare a jurisprudenței, care nu are corespondență în cazul recursului în interesul legii), ele pun în evidență și lipsa unei probleme de drept reale, rezultate din interpretarea și aplicarea neunitară a unor dispoziții normative ale dreptului intern, incomplete, lacunare, imperfecte sau neclare, necesar a fi lămurite sub aspectul interpretării, pentru înlăturarea aplicării lor neunitare, condiție de admisibilitate comună ambelor mecanisme de unificare a jurisprudenței. ...
29. În realitate, ceea ce relevă sesizarea cu recurs în interesul legii formulată de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov constă în dificultatea instanțelor de judecată de a stabili sumele acordate de partenerii externi, organizatori ai misiunilor la care au participat reclamanții, și, întocmai sesizării pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în cauza precedentă, a faptului dacă sumele plătite de acești parteneri, astfel cum acestea sunt consacrate în diferite documente ale organizațiilor externe, au asigurat compensarea acelorași cheltuieli și inconveniente ca și diurna în valută și suma pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere, solicitate de reclamanții din litigiile principale de la propriii angajatori. Or, ambele aspecte țin de exercițiul aplicării legii în planul probatoriului. ...
30. Asupra fondului sesizării, procurorul general a apreciat că a doua orientare jurisprudențială este în litera și spiritul legii. În consecință, prevederile art. 1 alin. (1) și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 ar trebui interpretate în sensul că drepturile prevăzute de acestea (diurna în valută și suma pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere) trebuie plătite de statul român doar în situația în care aceste drepturi nu au fost acordate de către organizațiile internaționale sub egida cărora s-a desfășurat misiunea, chiar și sub o altă denumire și într-un alt cuantum, dar în același scop. Verificarea acestor din urmă aspecte este de competența instanțelor de judecată învestite cu soluționarea cauzelor. ... ...
Sursa oficială ↗