Decizia ÎCCJ nr. 74/2022 (HP)Punctul VI

VI. Examenul jurisprudenței în materie VI.1. Jurisprudența națională relevantă În materialul transmis de curțile de apel a fost identificată practică relevantă în materie, la Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Dolj, Tribunalul Galați, Tribunalul Prahova și Tribunalul Satu Mare. ... VI.2. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție VI.2.1. Sub aspectul deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost identificată Decizia nr. 2 din 25 ianuarie 2017 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 22 februarie 2017, referitoare la interpretarea și aplicarea formei agravate prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (forma în vigoare anterior anului 2014), prin care s-a stabilit că „Dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (forma în vigoare anterior anului 2014) se aplică doar în ipoteza în care infracțiunea de luare de mită a fost săvârșită de făptuitor în legătură cu atribuțiile de serviciu ale acestuia privind constatarea sau sancționarea contravențiilor.“ ... VI.2.2. În ceea ce privește deciziile de speță, în urma documentării prealabile întocmirii prezentului raport, la nivelul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost identificată jurisprudență referitoare la chestiunea ce constituie obiectul sesizării Curții de Apel București, respectiv Decizia nr. 98/A din 26 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală. Potrivit acestei decizii, instanța de control judiciar a reținut că, în speță, în cadrul procedurii de licitație, inculpatul A. nu avea atribuții de control și nici atribuții privind constatarea și sancționarea contravențiilor. Totodată, la stabilirea corectei încadrări juridice a faptelor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a constatat întemeiate susținerile apărării, în sensul că sunt aplicabile concluziile Deciziei nr. 2 din 25 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 22 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. În speță, astfel cum reiese din cuprinsul actului de sesizare, acuzarea a avut în vedere pentru reținerea formei agravate ale infracțiunilor de dare și luare de mită, următoarele dispoziții legale care vizează atribuțiile inculpatului A.: art. 102 alin. (1) ,art. 103 alin. (1) și (2) , precum și art. 104 alin. (1) lit. e) și alin. (6) lit. f) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001. Reiese, astfel, că dispozițiile legale invocate în acuzare, pe de o parte, nu vizează constatarea sau sancționarea contravențiilor, pe de altă parte, nu pot fundamenta reținerea unor atribuții de control ale inculpatului A. în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziții publice. Luând în considerare Decizia nr. 2/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în ce privește atribuțiile de constatare a contravențiilor și de luare a măsurilor de sancționare contravențională, indiferent de faptul că, la modul general, președintele consiliului județean poate avea calitate de agent constatator, se constată că aceste atribuții nu au nicio legătură cu faptele ce fac obiectul acuzației penale, așa încât, datorită faptului că darea și luarea de mită nu au fost comise în legătură cu asemenea atribuții ale inculpatului A., nu sunt aplicabile dispozițiile de agravare prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, reținute în acuzare în ce privește infracțiunea de luare de mită comisă de inculpatul A. În ce privește atribuțiile de control, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este aplicabil același raționament ca în cazul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în concordanță cu cele statuate prin Decizia nr. 2/2017, chiar dacă dispozițiile art. 254 alin. 2 din Codul penal din 1969 și dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 nu au făcut obiectul respectivei decizii. Drept urmare, pentru a fi incidente aceste reglementări, este necesar să se constate că activitatea imputată subiectului activ al infracțiunii se circumscrie atribuțiilor de control. Or, conform acuzației penale și faptelor reținute de instanța de apel în sarcina celor doi inculpați, darea și luarea de mită au avut în vedere atribuțiile inculpatului A. în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziții publice. Astfel cum s-a reținut, prevederile legale invocate de Parchet au un caracter extrem de general și vizează doar tangențial procedura de licitație avută în vedere, în concret, prin acuzațiile formulate în cauza de față în sarcina inculpaților B. și A. Chiar examinând prevederile legale ce reglementează, în concret, atribuțiile președintelui Consiliului Județean în cadrul acestei proceduri, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt conținute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 și Hotărârea Guvernului nr. 925/2006, din care rezultă că președintele are doar atribuții de desemnare a Comisiei de evaluare (art. 71 din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006) și obligația de a semna contractul de achiziție publică cu ofertantul declarat câștigător de către Comisia de evaluare (art. 204 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006). Nu a fost identificată nicio dispoziție legală care să prevadă posibilitatea președintelui Consiliului Județean de a evalua, aprecia, verifica sau cenzura în vreun fel modalitatea de lucru, aprecierile, constatările, concluziile Comisiei de evaluare sau actele emise de către această comisie, ori atribuții de control ale președintelui în alte etape ale procedurii. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a reținut că, pe cale de consecință, în absența unor atribuții de control care să aibă legătură cu activitatea imputată inculpatului A., nu pot fi reținute dispozițiile art. 254 alin. 2 din Codul penal din 1969, în ceea ce privește infracțiunea de luare de mită comisă de acesta și, corelativ, nu pot fi reținute dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în ceea ce privește infracțiunea de dare de mită comisă de inculpatul B. ... ... VI.3. Jurisprudența Curții Constituționale Prin Decizia nr. 673 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, reținându-se, în esență, că aceste dispoziții se constituie într-o normă de trimitere uzitată de tehnica legislativă, nefiind încălcate dispoziții constituționale. Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție este un act de legiferare a răspunderii penale printr-o normă care plasează univoc, în sistemul infracțional, fapta de luare de mită săvârșită de un subiect activ circumstanțiat. Reglementarea internă satisface și exigențele Convenției, care impune ca legea penală să nu se aplice de o manieră extensivă în dezavantajul acuzatului, în special prin analogie, situație care nu se regăsește în dispozițiile art. 7 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Infracțiunea este clar definită de lege, astfel încât făptuitorul poate să știe care sunt acțiunile sau omisiunile care pot angaja răspunderea sa penală. ... ...