Decizia ÎCCJ nr. 72/2022 (HP)Punctul I
Punctul I
I. Titularul și obiectul sesizării
6. Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 16 mai 2022, pronunțată în Dosarul nr. 2.194/100/2020, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă încheierea convențiilor și achitarea subvențiilor prevăzute de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, sunt condiționate doar de depunerea unei cereri de către angajator, în termen de 12 luni de la data încheierii contractului de muncă cu o persoană ce face parte din categoriile la care se referă acest text legal, sau dacă trebuie, în plus, ca în această perioadă de 12 luni să existe și fonduri/credite bugetare aprobate în acest scop de către ordonatorii superiori de credite? ... ...
Sursa oficială ↗