Decizia CCR nr. 20/2014Paragraful 11

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile art. 278 alin. 2 şi 3 şi ale art. 278^1 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, astfel cum acestea trebuie interpretate conform Deciziei nr. 1 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 18 iunie 2009 -, încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil în ceea ce priveşte componenta referitoare la claritatea şi previzibilitatea normei juridice. Astfel, consideră că soluţia de netrimitere în judecată nu poate fi infirmată de către procurorul ierarhic superior în procedura prevăzută de art. 278 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, ci în cea prevăzută de art. 278 alin. 3^1 din Codul de procedură penală, întrucât în procedura prevăzută de art. 278 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală pot fi atacate toate celelalte acte ale procurorului, cu excepţia celui de soluţionare a cauzei prin netrimitere în judecată. Mai arată că, în măsura în care procurorul ierarhic superior celui care a dat soluţia de netrimitere în judecată nu soluţionează plângerea în termen de 40 de zile de la primirea acesteia, persoana nemulţumită este decăzută din dreptul de a se mai plânge instanţei, potrivit Deciziei nr. 15 din 6 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 29 octombrie 2009 -, fiind evident că persoana nemulţumită nu are de unde să ştie ce soluţie va fi dată plângerii sale de procurorul ierarhic superior. De asemenea, arată că, în situaţia în care plângerea adresată procurorului ierarhic superior este admisă doar în parte, persoana nemulţumită ar trebui, pe de o parte, să se adreseze superiorului acestuia pentru aspectele infirmate de procurorul ierarhic superior, dar soluţionate de acesta tot prin netrimitere în judecată, iar, pe de altă parte, pentru aspectele menţinute de procurorul ierarhic superior ar trebui să se adreseze instanţei de judecată, ceea ce este cu totul nefiresc. În fine, pune întrebarea dacă în situaţia în care, la rândul său, procurorul ierarhic superior al procurorului ierarhic superior infirmă soluţia acestuia din urmă, dar dă tot o soluţie de netrimitere în judecată, trebuie oare mers la cel de-al treilea nivel de procuror ierarhic superior, în condiţiile în care ideea fundamentală este aceea de a facilita accesul cât mai rapid la instanţa de judecată.