Decizia CCR nr. 514/2013Paragraful 21

De asemenea, prin Decizia nr. 1.392 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 13 decembrie 2010, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, statuând că faptul că prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277 nu este un neajuns al textului criticat, întrucât prin această reglementare legiuitorul a urmărit să dea eficienţă dreptului de acces liber la justiţie, sens în care partea, neprimind vreun răspuns în termenul prevăzut de lege, se poate adresa judecătorului cu plângere împotriva soluţiei de netrimitere. În plus, nu poate fi primită teza potrivit căreia justiţiabilul nu poate cunoaşte momentul din care începe să curgă termenul de decădere instituit de art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât tocmai în alineatul 2 a statuat univoc acest lucru. În sfârşit, prin reglementarea contestată s-a urmărit, printre altele, să nu se tergiverseze în mod nejustificat soluţionarea unei cauze penale, aşa încât o eventuală nerespectare a dispoziţiilor legale potrivit cărora procurorul este obligat să rezolve plângerea în termen de 20 de zile de la primire să nu se transforme într-o sancţiune pentru justiţiabil, care, într-o atare situaţie, este obligat să aştepte sine die o comunicare din partea celui obligat să rezolve plângerea sa.