Decizia CCR nr. 571/2012Paragraful 32

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv, dreptul la apărare, dreptul la informaţie, dreptul de petiţionare, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, obligaţia de a respecta drepturile omului, dreptul la libertatea persoanei şi prezumţia de nevinovăţie, deoarece, în cazul în care procurorul ierarhic superior nu soluţionează plângerea în termen de 20 de zile, persoana vătămată este ţinută, sub sancţiunea decăderii, să se adreseze instanţei în termen de 20 de zile de la expirarea termenului iniţial de soluţionare a plângerii de către procurorul ierarhic superior. Astfel, persoana vătămată este sancţionată pentru culpa procurorului ierarhic superior, în condiţiile în care textul de lege criticat nu prevede nicio sancţiune pentru acesta din urmă. Totodată, autorul excepţiei Cezar Bujorel Vîrlan consideră că dispoziţiile de lege criticate creează parchetului o situaţie mai favorabilă, întrucât procurorul ierarhic superior poate depăşi termenul legal de 20 de zile prevăzut pentru soluţionarea plângerii formulate împotriva unui act al procurorului de netrimitere în judecată, deşi termenul respectiv este de decădere, aşa cum a stabilit, de altfel, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XV/2009, pronunţată în recurs în interesul legii, interpretând dispoziţiile art. 278 alin. 3 şi art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală sub aspectul naturii juridice a termenelor. Prin urmare, parchetul beneficiază de termene mai favorabile, extinse faţă de dispoziţiile exprese ale art. 277 din Codul de procedură penală, procurorul ierarhic superior putând să soluţioneze chiar şi tardiv plângerea şi să infirme un act de netrimitere în judecată dat de procuror.