Decizia CCR nr. 20/2014Paragraful 30

Dispoziţiile de lege criticate în prezenta cauză au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 21 din Constituţie, invocate şi în cauza de faţă, şi cu motivări similare, Curtea statuând, în mod constant, că textele de lege criticate nu încalcă liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ci dau expresie acestor garanţii constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 568 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 iulie 2012, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi 278^1 din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 278 din Codul de procedură penală privind plângerea împotriva actelor procurorului constituie norme de procedură prin care legiuitorul, în temeiul competenţei sale constituţionale, stabilită de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, şi dând expresie principiului controlului ierarhic ce guvernează activitatea procurorilor, în conformitate cu art. 132 alin. (1) din Constituţie, a creat posibilitatea ca eventualele măsuri eronate luate de procuror să fie îndreptate de către procurorul ierarhic superior celui care a emis actul atacat. Contrar susţinerilor autorului excepţiei, nu se aduce astfel atingere liberului acces la justiţie, câtă vreme legiuitorul a asigurat posibilitatea cenzurării actelor procurorului de către instanţele judecătoreşti. În acest sens, art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală reglementează plângerea la instanţa de judecată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror. De asemenea, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală reprezintă concretizarea prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, faptul că legiuitorul a prevăzut că pot fi atacate la instanţa de judecată toate categoriile de acte ale procurorului prin care nu s-a dispus trimiterea în judecată reprezintă tocmai o garanţie a dreptului părţilor la un proces echitabil, prin instituirea acestei modalităţi de verificare de către instanţa de judecată a activităţii procurorului şi a soluţiilor acestuia.