Decizia CCR nr. 20/2014Paragraful 16

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 278 alin. 2, 3, 3^1 şi 4 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, deoarece nu aduc atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Observă că, în fapt, autorul acesteia nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci sugerează o completare a legii în sensul de a reglementa posibilitatea atacării în faţa judecătorului a soluţiilor date de procuror fără ca acestea să poată fi supuse controlului procurorului ierarhic superior, motivat de faptul că "ideea fundamentală este aceea de a facilita accesul cât mai rapid al celui nemulţumit de soluţia procurorului la instanţa de judecată". O asemenea solicitare nu intră însă în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. În plus, eventualele abuzuri ale organelor de urmărire penală, la care face referire în motivarea excepţiei şi care constituie cauza nemulţumirii autorului acesteia, nu pot constitui însă motive de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional, fiind de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. În fine, face trimitere şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 568/2012.