Decizia CCR nr. 24/2014Paragraful 21

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 37 din 20 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 21 martie 2011, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, reţinând că acestea conţin norme de procedură judiciară, pe care legiuitorul este liber să le adopte potrivit competenţei sale stabilite prin art. 126 alin. (2) din Constituţie. Dispoziţiile de lege criticate, care reglementează tocmai posibilitatea formulării plângerii la instanţa de judecată împotriva actelor de netrimitere în judecată date de procuror, asigură exercitarea dreptului de acces la justiţie în concordanţă cu dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală, respectiv cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, Curtea a statuat că nu poate fi primită nici susţinerea că prin stabilirea termenelor în care se soluţionează plângerile împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor de netrimitere în judecată se încalcă dreptul la un proces echitabil, dat fiind că autorităţile judiciare la care se referă textul atacat sunt obligate, în limitele acestor termene, să respecte toate normele şi principiile procesuale care asigură dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea a reţinut, pe de o parte, că dispoziţiile de lege criticate reprezintă o concretizare a normelor constituţionale ce consacră liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, fiind instituite tocmai în vederea respectării exigenţei termenului rezonabil, impusă de art. 21 alin. (3) din Constituţie, iar, pe de altă parte, că acestea se aplică fără privilegii ori discriminării tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale criticate, în concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 16.